13 trenuri noi Alstom pentru metroul Drumul Taberei – Eroilor, de la anul

Metrorex va primi anul viitor 13 trenuri noi de metrou, care vor fi folosite pentru Magistrala 5, Drumul Taberei - Eroilor, a anunţat, miercuri, Gabriel Sburlan, directorul tehnic al Metrorex, în cadrul conferinţei "Zilele Feroviarului".
AGERPRES - mie, 19 oct. 2022, 16:19
13 trenuri noi Alstom pentru metroul Drumul Taberei - Eroilor, de la anul

„Proiectul de achiziţie a trenurilor pentru Magistrala 5 este într-o stare avansată. Primele 13 trenuri vor veni până la sfârşitul anului viitor”, a arătat oficialul Metrorex, scrie Agerpres.

Cele 13 trenuri vor fi livrate de Alstom, valoarea contractului pentru aceastea depăşeşte 100 de milioane de euro, dar înţelegerea poate fi extinsă cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, iar valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.

Citeşte şi

Fiecare tren cu şase vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală şi asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi.

Potrivit acestuia, până la sfârşitul acestui an va fi finalizat cu totul proiectul Magistralei 5, tronsonul I (Drumul Taberei – Eroilor).

„Trebuia să fie gata în primul trimestru, dar nu am reuşit din cauza unor probleme la infrastructură. Am reuşit să redăm circulaţiei tramvaiul 41 pe ruta sa veche şi traficul rutier la Academia Militară. Avem certitudinea, cel puţin în acest moment, că până la finalul anului vor fi finalizate lucrările la staţia Parc Drumul Taberei şi Academia Română, astfel încât să terminăm acest proiect”, a susţinut Sburlan.

A doua secţiune a Magistralei 5, Eroilor – Piaţa Iancului, este în stadiul de proiectare.

„Un alt proiect pe care îl avem în derulare este Magistrala 6, unde avem deja semnat un contract pentru tronsonul 1 Mai – Tokyo, unde se derulează etapa de proiectare, iar în trimestrul doi anul viitor începe construcţia”, a continuat reprezentantul Metrorex.

De asemenea, Magistrala 2 va fi extinsă cu încă o staţie, Tudor Arghezi, care va fi operaţională anul viitor.

Pe de altă parte, Gabriel Sburlan a arătat că, anul acesta, cheltuielile Metrorex cu energia au crescut de patru ori faţă de anul trecut.

„Suntem un mare consumator de energie electrică, consumăm 15.000 de MWh pe lună. Cheltuielile cu energia au crescut de patru ori anul acesta, de la 55 de milioane de lei anul trecut la 200 de milioane de lei anul acesta. Important este că am beneficiat de plafonare şi am reuşit să asigurăm cantitatea de energie necesară pentru asigurarea unui transport sigur”, a completat responsabilul Metrorex.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...