Guvernul a adoptat Programul pentru dezvoltarea investiţiilor în turism

Guvernul a adoptat miercuri Hotărârea pentru modificarea şi completarea HG 558/2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investiţiilor în turism - Masterplanul investiţiilor în turism - şi a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
AGERPRES - mie, 19 oct. 2022, 15:42
Guvernul a adoptat Programul pentru dezvoltarea investiţiilor în turism

„Calitate, nu cantitate! Acest principiu a stat la baza actualizării cadrului legislativ pentru investiţiile în turism. Aşa cum ne-am asumat prin programul de guvernare, cele două obiective prioritare sunt dezvoltarea turismului balnear şi balneoclimatic, precum şi a domeniului schiabil. Fondurile publice vor merge doar acolo unde există proiecte bine fundamentate, cu viziune şi abordare îndreptate spre excelenţă! Nu trebuie să uităm că natura şi intensitatea fluxurilor de turişti, precum şi cheltuielile acestora sunt direct determinate de gradul de dezvoltare şi de disponibilitatea infrastructurii turistice. Mai mult, depăşind sfera beneficiilor directe aduse turismului românesc, efectele acestor investiţii se vor reflecta în sens pozitiv şi asupra populaţiei din zonele de implementare”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, .

Conform sursei citate, pentru staţiunile balneare şi balneoclimatice atestate, vor fi finanţate lucrările de construire / reabilitare / modernizare / extindere a bazelor de tratament, traseele marcate pentru cură de teren, aleile promenadă, buvete, precum şi achiziţia de echipamente, mobilier şi aparatură medicală specifice procedurilor balneare şi amenajarea în scop turistic a lacurilor naturale cu proprietăţi terapeutice.

În cazul localităţilor cu factori naturali terapeutici, dar care nu sunt atestate drept staţiuni, vor fi alocate în premieră fonduri pentru construirea bazelor de tratament cu dotări specifice.

Totodată, domeniile schiabile se vor finanţa în ansamblu urmând să fie acordate sume de la bugetul de stat pentru construirea / reabilitarea / modernizarea / extinderea domeniilor schiabile, respectiv pârtii de schi/şcoală/trasee de legătură, instalaţie de transport pe cablu, bandă transportoare pentru pârtii şcoală, tubbing, instalaţie de iluminat nocturn, instalaţie de zăpadă artificială, utilaj de bătut zăpada, clădire administrativă, parcare, pârtie/pistă săniuş, drum acces, post de prim ajutor, amenajare/reabilitare patinoar, dar şi pentru infrastructura pentru petrecerea timpului liber pe timp de vară, conexă domeniilor schiabile.

„Reforma investiţiilor necesită şi o documentare amănunţită a zonelor care au cu adevărat potenţial turistic, în special pe componenta prioritară – domenii schiabile. În acest sens, vom demara un studiu de cercetare, astfel încât să identificăm locurile care prezintă cele mai favorabile condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă. Între timp, vom aloca sume pentru contractele de finanţare aflate în derulare, dar şi pentru proiectele deja depuse la minister pe Masterplanul iniţial de investiţii în turism, dacă acestea vor îndeplini criteriile de eligibilitate impuse de cadrul legislativ înainte de prezentele modificări”, a completat Constantin-Daniel Cadariu.

Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv consiliul judeţean în cazul în care obiectivele de investiţii sunt realizate pe terenuri aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ – teritoriale judeţene ori în administrarea acestora precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţilor de dezvoltare intercomunitară, constituite conform legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...