Guvernul a aprobat construirea unui stadion de 18.000 de locuri în Constanța. Valoarea investiției va fi de 480 de milioane de lei

Guvernul a aprobat, miercuri, construirea în Constanţa a Stadionului ''Gheorghe Hagi'', de 18.000 de locuri, preţul fiind de 480.490.000 de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 19 oct. 2022, 17:29
Guvernul a aprobat construirea unui stadion de 18.000 de locuri în Constanța. Valoarea investiției va fi de 480 de milioane de lei

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, obiectivul va include şi un teren de antrenament pentru fotbal şi atletism (pistă cu șase culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri şi platforme), reţele de utilităţi, împrejmuire şi zone de parcare pentru jucători şi oficiali.

În plus faţă de funcţiunile de bază, cu destinaţie sportivă, clădirea stadionului va integra şi o serie de funcţiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, comerciale şi de alimentaţie publică, precizează sursa citată.

Principalele zone funcţionale şi cerinţe vor fi stabilite în conformitate cu reglementările UEFA pentru asigurarea cerinţelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim). Astfel, terenul de joc va avea 105 m lungime şi 68 m lăţime, iar suprafaţa de joc va fi din gazon natural, în sistem hibrid (ţesut sau rulou), dotat cu instalaţie de udare, drenaj şi sistem de degivrare/încălzire, se mai arată în comunicat.

Construcţia stadionului va fi finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, durata de proiectare şi execuţie a lucrărilor fiind estimată la 28 de luni.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...