Întrebat, în contextul în care a vorbit în plen de posibilitatea lărgirii bazei de impozitare în domeniul contribuţiilor sociale cu ajutorul Parlamentului, dacă intenţionează să propună o modificare a Codului Fiscal şi cum anume are în vedere să lărgească baza de impozitare, Ponta a răspuns: „Pentru 2014 nu avem acţiuni concrete şi nici obligaţii concrete”.
„Însă, ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, este responsabil de reforma fiscală şi toate măsurile pe care Ministerul de Finanţe le are în vedere le va pune în dezbatere publică şi după aceea, evident, vin în Parlament”, a adăugat Ponta.
El a mai spus că taxarea diferenţiată a proprietăţilor reprezintă un sistem european cerut în special de primari, pentru că este vorba despre taxe locale. „Sunt taxe care merg la bugetele locale şi, din punctul ăsta de vedere, nu va afecta populaţia”, a spus Ponta.
Premierul a arătat că nu vor fi taxe mai mari pentru companii. „E vorba de taxarea în funcţie de destinaţia imobiliului, nu de proprietar. E un sistem european”, a spus premierul.