Parlamentul European solicită instalarea de stații de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 60 km de drum

Deputații din Parlamentul European au adoptat o măsură care prevede obligativitatea statelor membre UE de a instala stații de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 60 km de-a lungul principalelor șosele.
Robert Stan - joi, 20 oct. 2022, 10:15
Parlamentul European solicită instalarea de stații de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 60 km de drum

Pentru a ajuta Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere climatic, deputații consideră că sunt necesare stații de reîncărcare a mașinilor la fiecare 60 de km, stații de alimentare cu hidrogen la fiecare 100 de km și mai puține emisii de la navele maritime și fluviale.

Miercuri, Parlamentul European a adoptat o poziție cu privire la proiectele de norme UE menite să stimuleze instalarea de stații de reîncărcare și alimentare alternative (cum ar fi electrice sau cu hidrogen) pentru mașini, camioane, trenuri și avioane și să sprijine adoptarea vehiculelor durabile. Noile reguli fac parte din pachetul „Fit for 55”, planul UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.

În acest context, deputații europeni au convenit să stabilească obiective naționale minime obligatorii pentru implementarea infrastructurii pentru combustibili alternativi. Statele membre vor trebui să prezinte, până în 2024, câte un plan care să ducă la realizarea acestui deziderat.

Conform textului adoptat de deputați, până în 2026 ar trebui să existe cel puțin o stație de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 60 km de-a lungul principalelor șosele ale UE. Aceeași cerință s-ar aplica și pentru camioane și autobuze, dar cu stații mai puternice și numai pentru rețelele centrale TEN-T. Vor exista unele derogări de la această regulă pentru regiunile periferice, insule și drumuri cu foarte puțin trafic.

Deputații europeni sugerează, de asemenea, înființarea mai multor stații de alimentare cu hidrogen de-a lungul principalelor drumuri ale UE (la fiecare 100 km, spre deosebire de 150 km așa cum propusese anterior Comisia Europeană) și să o facă până în 2028 și nu până în 2031.

Stațiile de alimentare cu energie și hidrogen ar trebui să fie accesibile tuturor mărcilor de vehicule, iar plata ar trebui să fie ușor de realizat. Deputații europeni doresc, de asemenea, ca până în 2027 să fie funcțional un sistem unic care să ofere informații despre disponibilitatea, timpul de așteptare și prețurile existente la diferite stații de încărcare din Europa.

„În momentul de față avem 377.000 de stații de încărcare în UE, dar aceasta este doar jumătate din ținta care ar fi trebuit atinsă dacă țările UE și-ar fi respectat promisiunile. Trebuie să abordăm acest blocaj și să lansăm rapid infrastructura pentru combustibili alternativi pentru a salva Green Deal”, a declarat Ismail Ertug, raportor al Parlamentului European pentru infrastructura combustibililor alternativi.

Decizia deputaților europeni a fost primită cu bucurie de ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Automobile). Acest grup de lobby care reunește majoritatea companiilor auto care activează în Europa a reacționat rapid prin vocea directorului său general, Sigrid de Vries.

„Suntem încântați că deputații au adăugat mai multă ambiție în acest regulament (n.n. – AFIR – regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi), majorând obiectivele naționale atât pentru punctele de încărcare, cât și pentru stațiile de alimentare cu hidrogen, în comparație cu propunerea Comisiei. La urma urmei, infrastructura este o parte esențială a ecuației decarbonizării transportului, alături de vehiculele accesibile cu emisii zero, a declarat Sigrid de Vries.

Șefa ACEA a menționat însă și că, în ciuda deciziei Parlamentului, „AFIR va oferi doar o rețea minimă de infrastructură, care va trebui completată de inițiative din sectorul privat. Factorii politici din UE ar trebui să sprijine acest lucru prin reducerea riscurilor investițiilor și prin accelerarea procedurilor de autorizare și planificare, inclusiv pentru modernizarea rețelei”.

În plus, ea a transmis un mesaj și guvernelor din statele UE, cele care ar trebui să accepte și să aplice măsura decisă de Parlamentul European: creatorii de politici au stabilit deja ștacheta foarte sus pentru industria auto atunci când vine vorba despre obiectivele privind emisiile de CO2. Acum este crucial ca AFIR să se potrivească cu acest nivel de ambiție”.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...