Statele Unite au cerut o anchetă ONU cu privire la dronele iraniene folosite de Rusia în Ucraina

Statele Unite ale Americii au cerut vineri în Consiliul de Securitate o anchetă a Organizației Națiunilor Unite cu privire la acuzaţiile de utilizare de către Rusia a dronelor iraniene în războiul împotriva Ucrainei, informează dpa, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 22 oct. 2022, 09:14
Statele Unite au cerut o anchetă ONU cu privire la dronele iraniene folosite de Rusia în Ucraina

„ONU trebuie să investigheze orice încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi nu trebuie să permitem Rusiei sau altora să împiedice sau să ameninţe ONU în îndeplinirea responsabilităţilor sale mandatate”, a declarat adjunctul ambasadorului american, Richard Mills, la o reuniune a Consiliului de Securitate.

Anterior, Marea Britanie, Franţa şi Germania au transmis în scris ONU solicitări similare.

Între timp, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a criticat la reuniunea Consiliului de Securitate aceste demersuri, calificându-le drept o „situaţie scandaloasă”, a respins din nou acuzaţiile conform cărora în războiul cu Ucraina sunt utilizate drone iraniene şi a avertizat împotriva unei investigaţii a ONU în această chestiune.

Dacă se va întâmpla acest lucru, Rusia se va vedea nevoită să îşi reconsidere cooperarea cu ONU, a spus Nebenzia, reluând o declaraţie similară, făcute de adjunctul său, Dmitri Polianski, în urmă cu câteva zile.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...