Cosmote România remodelează portofoliul prin trei noi abonamente

Operatorul de telefonie mobilă Cosmote România a lansat, joi, trei abonamente care includ, nelimitat, servicii de acces la Internet, minute şi mesaje scrise în reţea, precum şi minute către reţeaua de telefonie fixă Romtelecom, cu preţuri cuprinse între 8,8 şi 31 euro, TVA inclusă.
Economica.net - joi, 19 sept. 2013, 07:52
Cosmote România remodelează portofoliul prin trei noi abonamente

„Prin noul portofoliu Free, am dorit să schimbăm structura complicată a pieţei şi să oferim clienţilor noştri mai multă valoare în planuri tarifare simple, centrate pe date”, a declarat directorul comercial al Cosmote România, Mathias Hanel.

Abonamentul Cosmote Free S costă 8,8 euro şi include, pe lângă servicii de acces la Internet, minute şi mesaje scrise în reţea, precum şi minute către Romtelecom, şi 100 de minute naţionale/internaţionale în zona 1 şi aplicaţia RadarMe.

Viteza de transfer a datelor (descărcare/download) este de 21,6 Mbps, în limita unui trafic de 100 MB. După consumarea traficului recomandat, viteza de transfer scade la 32 kbps.

Pentru 15 euro, Cosmote Free M oferă în plus faţă de abonamentul precedent 250 de mesaje scrise naţionale şi încă 150 de minute naţionale/internaţionale în zona 1.

Transferul datelor (descărcare/download) are loc la viteze de până la 43,6 Mbps, în limita unui trafic de 250 MB. După consumarea traficului recomandat, viteza de trasfer se reduce la 64 kbps.

Cel mai scump abonament din noul portofoliu este Cosmote Free L, la un tarif de 31 euro/lună. Clientul primeşte nelimitat servicii de acces la Internet, minute şi mesaje scrise în reţea, precum şi minute către reţeaua de telefonie fixă Romtelecom. Totodată, abonamentul include, nelimitat, mesaje scrise naţionale şi minute naţionale/internaţionale în zona 1.

Viteza de transfer a datelor (descărcare/download) este de 43,6 Mbps, în limita unui trafic de 1GB. După consumarea traficului recomandat, viteza de trasfer scade la 64 kbps. În plus, clientul are acces la aplicaţiile RadarMe, Mireo Navigation şi Dolce Mobile TV.

La cele trei abonamente Cosmote Free se pot adăuga patru extraopţiuni, care furnizează până la 4GB trafic suplimentar recomandat la preţuri cuprinse între 4,34 şi 11,78 euro/lună.

De asemenea, pentru utilizatorii de terminale BlackBerry Free, operatorul a lansat trei extraopţiuni pentru portofoliul de abonamente Cosmote Free, la tarife cuprinse între 6 şi 14 euro/lună.

Cosmote România este al treilea operator local de telefonie mobilă, cu aproximativ 6 milioane de clienţi la 30iunie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, dar și cine va conduce cele două camere ale Parlamentului, Senatul și......
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...