Softbinator Technologies semnează un parteneriat cu Facultatea de Matematică și Informatică din București

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software, anunță semnarea unui parteneriat cu Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București, ce vizează susținerea viitoarelor generații de programatori și ingineri din România. Într-o primă etapă a acestui parteneriat a fost renovat și dotat complet un laborator de informatică din cadrul facultății cu echipamente de ultimă generație.
Lidia Neagu - mar, 25 oct. 2022, 16:27
Softbinator Technologies semnează un parteneriat cu Facultatea de Matematică și Informatică din București

„În cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București sunt numeroși studenți talentați, care au potențialul ca în următorii ani să fie implicați în proiecte de IT&C care rezolvă problemele viitoare ale lumii. Pentru ca acest lucru să se întâmple, aceștia au nevoie ca în perioada studiilor să lucreze cu echipamente de ultimă generație care să le ofere libertatea tehnologică de a învăța și de a se acomoda cu echipamentele pe care le vor folosi în viitoarea carieră. La Softbinator dezvoltăm produse software pentru companii inovatoare, prezente în cele mai competitive piețe din lume, așa cum este cazul Statelor Unite ale Americii, în special în Silicon Valley. Pentru a rămâne la acest nivel de vârf, căutam cei mai talentați viitori colegi, care au acel x-factor în dezvoltarea de software. Acești studenți au nevoie de o pregătire similară cu ce găsim în universitățile de top, care trebuie să fie susținute puternic inclusiv de mediul privat, pe modelul MIT, Stanford sau Harvard. Relația noastră cu Universitatea din București – Facultatea de Matematică și Informatică este una solidă, care se întinde pe o perioadă de peste 10 ani. Odată cu oficializarea acestei colaborări, ne angajăm să continuăm investițiile în educația viitoarelor generații de programatori și dezvoltatori. Acest sprijin va consta atât în achiziționarea de echipamente de ultimă generație, cât și în transferul de cunoștințe realizat prin intermediul colegilor noștri, care susțin deja diverse cursuri în cadrul facultății”, a declarat Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies.  

Prima activitate din cadrul acestui parteneriat a avut loc la mijlocul lunii octombrie a acestui an, când Softbinator Technologies și Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București au inaugurat un laborator de informatică de ultimă generație. Sala de lucru pentru studenți a fost renovată complet, de la refacerea instalației electrice, la înlocuirea integrală a mobilierului cu unul modern, precum și echiparea acesteia cu 31 de stații de lucru de tip iMac de ultimă generație. Compania estimează că valoarea finală a investiției în laboratorul de informatică se va ridica la minimum 85.000 de euro. 

„Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București are plăcerea de a oficializa parteneriatul cu Softbinator Technologies și de a beneficia de experiența sa în domeniul IT, fiind o companie listată, în continuă creștere și cu prestigiu internațional. Prin această colaborare, studenții noștri vor avea șansa de a lucra cu echipamente de ultimă generație, precum și de a învăța de la specialiști activi în domeniu, creând o fereastră către activitățile unui jucător important pe piața de servicii de dezvoltare software și dobândind competențe și cunoștințe ce îi vor ajuta în viitoarele cariere. Dorim sa mulțumim echipei de la Softbinator Technologies și domnului fondator și CEO Daniel Ilinca și sperăm să îndrumăm și susținem împreună tinerele generații ce vor modela viitorul IT, atât în România, cât și global, printr-o colaborare de lungă durată și reciproc avantajoasă”, a remarcat Prof. Dr. Ioana Leuștean, decanul Facultății de Matematică și Informatică.

Parteneriatul dintre Softbinator și Universitatea din București – Facultatea de Matematică și Informatică este unul pe termen lung și vizează organizarea de activități didactice și nedidactice, comune și individuale, prin sprijinirea studenților în dobândirea de cunoștințe avansate în domeniul informaticii. Activitățile vor include organizarea și susținerea de cursuri și programe de tip academii pentru studenți, sprijinirea activităților curriculare prin participarea specialiștilor Softbinator la orele de pregătire practică, precum seminare și ore de laborator, dar și organizarea de activități comune ale studenților cu specialiști din cadrul Softbinator Technologies. De asemenea, în cadrul parteneriatului vor fi susținute activitățile de cercetare și dezvoltare, promovarea și aprofundarea unor tehnologii de mare interes atât pentru Facultatea de Matematică și Informatică, dar și pentru Softbinator Technologies.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, inclusiv o posibilă fuziune, deoarece provocările Tesla și rivalii......
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei ...
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...