Tech Angels a investit 4,6 milioane de euro în ecosistemul de startup-uri tech în primele 9 luni ale anului

TechAngels, cea mai mare rețea de investitori de tip angel din România, a investit în dezvoltarea startup-urilor locale, cumulat, o sumă între 1,1 și 1,5 milioane de euro în trimestrul trei al anului 2022 și un total de 4,656 milioane de euro, de la începutul acestui an. Suma investită în primele nouă luni ale anului este mai mare decât investițiile pentru tot anul 2020, dar înregistrează o scădere cu 20% față de anul record 2021, când în primele 9 luni au fost investite 5,8 milioane de euro.
Lidia Neagu - mar, 25 oct. 2022, 16:55
Tech Angels a investit 4,6 milioane de euro în ecosistemul de startup-uri tech în primele 9 luni ale anului

“Cifrele pe primele 9 luni reflectă o realitate a întregului ecosistem tech. Soluțiile tech suscită interes și există un apetit din partea pieței și investitorilor pentru că sunt în centrul dezvoltării tuturor domeniilor economice astăzi. Pe de altă parte, evenimentele macroeconomice, izbucnirea războiului în Ucraina, inflația și creșterea prețurilor energiei au influențat sentimentul general al investitorilor. Trimestrul trei arată o revenire a intenției de investire, dar nu la același nivel cu cel din primul trimestru al anului 2022. O posibilă cauză a acestor evoluții poate fi scăderea numărului de noi intrări de startup-uri în stadiul de Produs Minim Viabil. Se observă o relativă scădere a rundelor de tip seed, dar o creștere a numărului de runde de serie A”, spune Mălin-Iulian Ștefănescu, Președintele TechAngels.

Cei 128 de membri ai TechAngels au evaluat de la începutul anului 92 de startup-uri, din care au întâlnit în pitch 54, 19 dintre acestea prezentând soluțiile în trimestrul al treilea. La acestea se adaugă sesiunile dedicate startup-urilor din Ucraina și sesiunile de pitch la nivel european, în cadrul Business Angels Europe, una dintre rețelele europene din care TechAngels face parte. În ultimii 5 ani, TechAngels a contribuit cu peste 30 de milioane de euro la dezvoltarea ecosistemului tech local.

“Din perspectiva domeniilor către care s-au orientat soluțiile startup-urilor, e foarte vizibil cum tehnologia cuprinde orice aspect al vieții. O segmentare devine chiar dificilă. Am văzut soluții pentru managementul integrat al activității din aproape orice domeniu de business, dedicate managementului mai eficient financiar, licențe, oameni, fluxuri de business, până la o diversitate la fel de mare de soluții pentru managementul vieții cotidiene– turism, sănătate, parenting, educație, viață activă, reducerea risipei și multe altele”, subliniază Mălin Ștefănescu.

Membrii TechAngels au susținut și în acest trimestru, în calitate de mentori și jurați, proiectele de accelerare și de dezvoltare a ecosistemului tech local, cum sunt How To Web, Techcelerator, Commons Accel, Next FinTech, StepFWD, Endeavor, RubikHub, Launch, în cadrul cărora au întâlnit alte peste 40 de startup-uri. Și la nivel internațional, membrii TechAngels au fost implicați în proiecte de creștere a comunității, cum sunt, spre exemplu, BigAngels Days sau evenimentele EBAN și BAE.

TechAngels este un grup deschis de investitori privați interesați să susțină dezvoltarea start-up-urilor din domeniul tehnologiei din România și din regiune. În acest moment, asociația are un număr de 128 membri. Investitorii din grup sunt antreprenori sau specialiști din companii multinaționale, cu experiență extinsă pe piața din România și din întreaga lume în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea piețelor, vânzări, marketing etc. În calitate de angel investors, membrii grupului asigură mentorat și consiliere pentru start-up-urile selectate. În portofoliul TechAngels se află până acum peste 240 de start-up-uri. Investițiile grupului în ecosistemul local de startup-uri au fost de aproximativ 30 de milioane de euro, în ultimii 5 ani.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail......
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...