Cât va costa primul telefon Nokia FullHD

Dacă în urmă cu doar două zile aflam că primul telefon Full HD al Nokia nu va mai fi lansat pe 26 septembrie, iată că acum au apărut date şi despre preţul celui mai aşteptat gadget al companiei.
Economica.net - joi, 19 sept. 2013, 10:36
Cât va costa primul telefon Nokia FullHD

Potrivit unui raport publicat ieri, primul telefon FullHD cu Windows Phone va fi disponibil la AT&T, începând cu 8 noiembrie, adică la două săptămâni de la prezentarea oficială. Cele mai recente zvonuri susţin că aceasta ar putea avea loc pe 22 octombrie.

Nokia Lumia 1520 nu va fi doar cel mai mare telefon al Nokia, ci şi cel mai scump. Conform raportului, acest gadget va avea iniţial un preţ de 699 de dolari fără contract. Reamintim faptul că Nokia Lumia 1020 a avut la lansare un preţ 649 de dolari, fără contract. Există totuşi speculaţii ca AT&T va reduce la scurt timp preţul acestuia, până la 299 de dolari, scrie Phone Arena

Smartphone-ul se pare că va avea de fapt un ecran de 6 inci, cu o rezoluţie de 1080 x 1920, în timp ce procesorul din dotare va fi un Qualcomm Snapdragon 800, iar memoria RAM de 2GB.

Spaţiul de stocare este de 32 GB şi poate fi extins cu ajutorul microSD. Bateria are 3400mAh, iar telefonul va fi disponibil în patru culori: rosu, negru, galben si alb.

Până în prezent nu există informaţii despre camera foto a device-ului. În trecut au existat chiar zvonuri potrivit cărora acest terminal ar putea avea o camera de 20 de megapixeli, scrie GSMArena.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...