Mercedes-Benz a îmbunătăţit estimările privind rezultatele financiare din acest an

Mercedes-Benz a îmbunătăţit estimările de profit din acest an fiindcă solida cerere pentru maşini premium şi reducerile de costuri au compensat problemele din lanţurile de aprovizionare, care au afectat anul acesta industria auto, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 26 oct. 2022, 13:41
Mercedes-Benz a îmbunătăţit estimările privind rezultatele financiare din acest an

Câştigurile grupului german ar urma să crească în 2022 cu cel puţin 15%, faţă de prognoza precedentă, care indica un avans de 5% – 15%, după ce profitul la divizia auto aproape s-a triplat în trimestrul trei din 2022, faţă de nivelul de dinaintea pandemiei, scrie Agerpres.

Majorarea cererii în Europa şi nivelul ridicat al comenzilor vor stimula rezultatele din 2023, a afirmat directorul financiar al Mercedes, Harald Wilhelm, adăugând că va fi prioritară reducerea stocurilor în trimestrul patru din 2022. Compania se aşteaptă în ultimele trei luni din 2022 la vânzări mai ridicate decât în trimestrul patru din 2021.

Veniturile diviziei auto s-au situat la 4,03 miliarde de euro în trimestrul trei din 2022, din veniturile totale ale grupului, de 28,2 miliarde de euro, comparativ cu trimestrul similar din 2019, când veniturile diviziei auto au fost de 1,4 miliarde de euro, iar veniturile totale ale grupului, de 23,5 miliarde de euro.

Marja anuală de profit la divizia auto în acest an va creşte la 13-15%, de la un avans estimat anterior de 12-14%, a anunţat Mercedes-Benz.

În perioada iulie-septembrie 2022, câştigurile grupului au urcat cu 83%, la 5,2 miliarde de euro, faţă de perioada similară din 2021, iar veniturile au crescut cu o cincime, la 37,7 miliarde de euro, cu o rentabilitate ajustată vânzărilor de 14,5% la divizia auto şi de 12,7% la divizia de vehicule comerciale, Mercedes-Benz Vans.

Această divizie a raportat o creştere de aproape o cincime a vânzărilor, la 104.000 unităţi, în trimestrul trei din 2022. Vânzările de vehicule comerciale electrice au urcat cu o treime în primele nouă luni din 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată Europa....
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...