Petrom: România trebuie să fie mult mai activă la Bruxelles, să influenţeze politicile CE

România ar trebui să joace un rol mult mai activ la Bruxelles, decât în prezent, şi să influenţeze politicile europene, apreciază Răzvan Nicolescu, director de afaceri publice în cadrul OMV Petrom, cea mai mare companie din România.
Economica.net - joi, 19 sept. 2013, 11:18
Petrom: România trebuie să fie mult mai activă la Bruxelles, să influenţeze politicile CE

„În momentul de faţă nu jucăm la Bruxelles ce ar trebui şi am putea să jucăm. Peste 75% din legislaţia pe care noi o aplicăm în România vine de la Bruxelles. Putem să influenţăm politicile europene, trebuie doar să ne preocupăm. Iar noi nu jucăm ce trebuie să jucăm, iar când trebuie să aplicăm ce se adoptă acolo intervine frustrarea şi avem sentimentul că cineva ne impune decizii”, a afirmat Nicolescu la conferinţa MEDIAFAX Talks about Energy.

El a enumerat ca priorităţi pentru viitoarea strategie energetică îmbunătăţirea eficienţei energetice, siguranţa acestui domeniu şi un management mai performant al companiilor de stat.

„România este în faţa unui paradox. Suntem pe locul 27 din 28 de state în ceea ce priveşte energia consumată pentru a produce o unitate PIB. Deci consumăm foarte multă energie pentru a produce o
unitate de PIB, în condiţiile în care preţurile la energie plătite de consumatorii români sunt printre cele mai mici din UE. La gaz natural, doar două ţări stau mai bine decât noi la preţul gazului ajustat la puterea de cumpărare pentru populaţie”, a spus Nicolescu.

El a făcut o comparaţie cu Bulgaria, unde un consumator de gaz plăteşte de 4 ori mai mult decât unul din România, în timp ce la energie electrică preţurile sunt comparabile.

Din punct de vedere al siguranţei energetice, România se află pe locul trei în UE în ceea ce priveşte factorul de dependenţă energetică.

„Există o singură ţară în UE independentă din punct de vedere energetic, Danemarca. Estonia se află pe locul al doilea. Locul României ar putea fi îmbunătăţit dacă s-ar creşte producţia internă de hidrocarburi. Acesta este realizabilă”, a arătat Nicolescu.

Totodată, el a adăugat că anul acesta Petrom se aşteaptă la o producţie mai mare de petrol şi gaze decât în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...