Black Friday 2022: Retailerii din România se aşteaptă la o creştere a vânzărilor între 60% şi 200% – estimare

 Retailerii din România se aşteaptă la o creştere a vânzărilor între 60% şi 200%, la ediţia din acest an a "Black Friday", comparativ cu o perioadă fără reduceri, reiese dintr-o analiză realizată de o companie specializată în e-mail marketing.
AGERPRES - joi, 27 oct. 2022, 15:56
Black Friday 2022: Retailerii din România se aşteaptă la o creştere a vânzărilor între 60% şi 200% - estimare

În acest context, cu ocazia evenimentului cu cele mai mari reduceri, cele mai active companii sunt din domeniile: electro-IT, fashion, beauty, travel, auto şi banking.

„Indiferent de mărimea sau specificul magazinului, retailerii au înţeles cât de importantă este planificarea campaniilor promoţionale, în special cum este cea de ‘Black Friday’. Astfel, pentru a-şi atinge obiectivele de vizibilitate a brandului, fidelizare a clienţilor sau de creştere a vânzărilor, companiile pun accent tot mai mare pe calitatea bazei de date a clienţilor, investind în creşterea şi segmentarea acesteia. Real vorbind, vânzarea nu se face doar prin reduceri, ci începe din baza de date, care să aibă contacte valide, construită după numeroase criterii care să ajute la o targetare cât mai precisă a clienţilor. Retailerii care nu îşi pregătesc din timp baza de date pentru campania de ‘Black Friday’ şi care nu comunică clar şi structurat în această perioadă ar putea să piardă oportunitatea de a avea vânzări cu până la 60% mai mari sau chiar mai mari”, explică Andrei Georgescu, co-fondator White Image.

Conform analizei de specialitate, de „Black Friday”, cele mai folosite canale de promovare şi vânzare sunt email-ul şi SMS-ul, în care companiile investesc între 3.000 şi 15.000 de euro pentru comunicare. În medie, un retailer trimite între trei şi şapte e-mail-uri cu conţinut diferit, înainte şi în timpul weekendului de „Black Friday”, respectiv două SMS-uri, pentru anunţarea ofertelor. De asemenea, pentru a-şi maximiza şansele de dublare a vânzărilor faţă de o zi obişnuită, retailerii încep pregătirea campaniilor promoţionale cu 3-4 luni înainte de „Black Friday”, construindu-şi strategia de promovare, pornind de la baza de date despre clienţii lor, susţin specialiştii.

În 2022, cu ocazia „Black Friday”, retailerii vor include toate categoriile de produse, aşteptându-se la o creştere a valorii medii a comenzii cu aproximativ 20%, pentru aproape acelaşi număr de produse, comparativ cu anul trecut, creşterea valorii fiind influenţată de inflaţie. Totodată, în magazinele online, sunt aşteptate reduceri şi la produsele din colecţiile noi.

„Pe lângă electronice, electrocasnice, fashion, produse cosmetice şi vacanţe, vor exista promoţii şi pentru maşini şi piese auto şi pentru diverse servicii. Totodată, în perioada campaniilor de Black Friday, băncile cresc numărul de rate de la 6-12 la 20 sau chiar 36 de rate, pentru achiziţii prin carduri de cumpărături în numeroase magazine”, se menţionează în comunicat.

Fondată în anul 2003, White Image este prima şi cea mai mare companie de e-mail marketing din România. În prezent, compania oferă servicii de email marketing, creare şi concepere campanii de marketing, SEO şi alte servicii de promovare pentru sute de clienţi din România, Europa şi Asia, din domeniile auto, banking, travel, retail, ecommerce, pharma şi altele.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...