Aproape 31.000 de companii europene sunt deţinute de ruşi

 Aproape 31.000 de companii din Europa au proprietari ruşi, arată un raport publicat recent de Comisia Europeană, transmite DPA.
AGERPRES - vin, 28 oct. 2022, 14:49
Aproape 31.000 de companii europene sunt deţinute de ruşi

Aceste companii sunt active în special în sectoarele: imobiliar, construcţii, hoteluri, finanţe şi energie, se precizează în raportul Executivului comunitar.

Raportul evaluează riscul spălării banilor şi al finanţării terorismului în Uniunea Europeană, cu un capitol special dedicat consecinţelor invaziei ruseşti din Ucraina.

Cel puţin 1.400 din cele 31.000 de companii sunt deţinute de 33 de persoane fizice, care recent au fost vizate de deciziile privind îngheţarea activelor adoptate, ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei de UE, în contextul războiului din Ucraina.

Documentul Comisiei Europene atrage atenţia asupra faptului că unii oligarhi ruşi ar putea să ascundă faptul că sunt proprietari sau controlează companii europene, prin intermediul unor firme înregistrate în afara UE sau al unor acţionari locali mandataţi.

Implementarea deciziilor de îngheţare a activelor ar necesita punerea în aplicare eficientă a regulilor de transparenţă privind beneficiarii, se arată în raportul Comisiei Europene. De asemenea, Executivul comunitar susţine că este nevoie de un schimb mai bun de informaţii şi o detectare şi monitorizare „adecvată” a activelor ascunse de autorităţile fiscale.

„Companiile fantomă pot fi create relativ uşor, de aceea continuă să fie utilizate pentru a fi tranzitate sute de milioane de euro prin tranzacţii opace. Prin utilizarea unor companii fantomă, infractorii pot ascunde originea şi destinaţia fondurilor, pe lângă ascunderea beneficiarului real”, se precizează în studiul Comisiei Europene.

Fondurile respective ar putea fi utilizate atât în scop personal, cât şi pentru destabilizarea unor ţări întregi, se mai arată în raportul menţionat. De aceea, scoaterea la lumină a fluxurilor de bani murdari contribuie nu doar la apărarea democraţiei şi siguranţei cetăţenilor UE, dar ajută şi la contracararea influenţei autocraţiilor, subliniază Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...