Traian Băsescu merge pe şantierul Gazoductului Iaşi – Ungheni

Preşedintele Traian Băsescu merge, vineri dimineaţă, în vizită la şantierul Gazoductului Iaşi - Ungheni, anunţă Preşedinţia.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 06:52
Traian Băsescu merge pe şantierul Gazoductului Iaşi - Ungheni

Potrivit anunţului Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului este aşteptat în jurul orei 9.45 la Horleşti, în judeţul Iaşi, în vizită la şantierul Gazoductului Iaşi – Ungheni.

Potrivit unui comunicat transmis, în 11 septembrie, de Preşedinţia Republicii Moldova, preşedintele Traian Băsescu şi omologul său moldovean, Nicolae Timofti, s-au înţeles „să facă demersuri în vederea accelerării la maximum a construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni şi a altor proiecte energetice moldo-române asupra cărora cei doi preşedinti şi Guvernele celor două tări au convenit anterior”.

Premierul Victor Ponta declara, în 31 august că finalizarea gazoductului Iaşi – Ungheni va avea loc în luna decembrie, răspunzând unei întrebări legate de faptul că şantierul respectiv ar fi abandonat şi că a dispărut conducta adusă la inaugurare.

„Astea sunt prostiile tipice, nu a dispărut nimic. Este licitaţie adjudecată de către una dintre cele mai bune firme, o firmă austriacă, au termen sfârşitul lui decembrie, până atunci. Eu înţeleg atacurile politice şi poveştile, eu vă spun că la sfârşitul lui decembrie veniţi cu mine să inaugurăm gazoductul”, afirma Ponta.

Premierul Victor Ponta a fost prezent, în 27 august, în Republica Moldova la ceremonia de inaugurare a gazoductului Iaşi-Ungheni, alături de premierul moldovean, Iurie Leancă, şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.

Prin gazoduct se urmăreşte asigurarea unui nivel superior de securitate energetică pentru Republica Moldova şi partea estică a României, cu diversificarea surselor de alimentare cu gaz.

Întrebat de jurnalişti dacă această investiţie, inaugurată chiar de ziua independenţei Republicii Moldova, nu va deranja Kremlin-ul, Ponta a răspuns că nu crede că autorităţile ruse se vor „supăra”.

Proiectul de construcţie a conductei de gaz Iaşi-Ungheni are un buget de 26,49 milioane euro, din care 7 milioane euro reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene.

În contextul vizitei la Chişinău a omologului său român Victor Ponta, premierul R. Moldova a declarat că grupul rus Gazprom va fi în continuare principalul furnizor de gaz al statului. Totuşi, „este firesc ca un stat să dorească diversificarea surselor de furnizare (a gazelor), cu scopul de a asigura securitatea energetică a statului la nivel regional”, a explicat Leancă. El a adăugat că „a fost începută construcţia conductei de gaz Iaşi-Ungheni, dintre Republica Moldova şi România, cu o capacitate de 1,5 miliarde metri cubi de gaz anual.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...