Lula vrea să-l învingă pe Bolsonaro, în turul doi al alegerilor prezidenţiale braziliene, în favoarea ”democraţiei”, Bolsonaro se declară sigur de victorie

Preşedintele în exerciţiu brazilian Jair Bolsonaro (extremă dreapta), care se declară sigur de victorie în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a fost unul dintre cei 152 de milioane de alegători care au votat în Brazilia, în care îl înfruntă, într-un duel foarte strâns pe fostul şef de stat Luiz Inacio Lula da Silva, relatează AFP, potrivit News.ro.
News.ro - Dum, 30 oct. 2022, 16:24
Lula vrea să-l învingă pe Bolsonaro, în turul doi al alegerilor prezidenţiale braziliene, în favoarea ”democraţiei”, Bolsonaro se declară sigur de victorie

”Dacă vrea Dumnezeu, vom câştiga în această seară”, a declarat Bolsonaro după ce a votat, la puţin timp după deschiderea secţiilor de votare, la ora locală 8.00 (13:00, ora României), la Rio de Janeiro, în acest al doilea tur, în care favorit este Lula, scrie News.ro.

”Sau şi mai bine, Brazilia va fi victorioasă astă seară”, a adăugat preşedintele în exerciţiu de extremă dreapta, zâmbind, îmbrăcat cu un tricou verde cu galben, culorile Braziliei, dragi bolsonariştilor.

Lula, favoritul în alegerile prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa în apropiere de Sao Paulo, şi şi-a exprimat ”încredrea (…) într-o victorie a democraţiei”, conform News.ro.

Luiz Inacio Lula da Silva şi-a exprimat dorinţa ca acest scrutin, în care îl înfruntă pe preşedintele în exerciţiu de extremă dreapta Jair Bolsonaro, să permită ”restaurarea păcii între brazilieni”, în urma unei campanii electorale ultrapolarizate.

Campania între cei doi s-a desfăşurat într-o atmosferă brutală şi ultrapolarizată, în care s-au insultat abundent, în timp ce reţele de socializare au deversat torente de dezinformare.

Unul dintre primii vontanţi la Copacabana, un cartier turistic de la Rio de Janeiro, Marcio Britto, un şomer în vârstă de 52 de ani, şi-a exprimat speranţa ca aceste alegeri ”să permită îmbunătăţirea un pic a situaţiei poporului brazilian”, mai ales în ”sănătate, educaţie şi securitate”, scrie News.ro.

La Sao Paulo, Marcelo Silveira Curi, un psiholog în vârstă de 36 de ani, se pregătea să voteze cu Lula. ”Lula nu este candidatul ideal, dar este cel care se opune Guvernului”, a declarat el, evocând ”multe reculuri pe plan economic şi social” în timpul lui Bolsonaro.

Sondajele preconizează de luni de zile un al treilea mandat de patru ani al fostului şef de stat de stânga Luiz Inacio Lula da Silva (2003-2010), însă Jair Bolsonaro, în vârstă de 67 de ani, poate să spere, în urma scorului neaşteptat din primul tur, la 2 octombrie, când a obţinut 43%, iar Lula 48%.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...