Trupele ruse, în defensivă în faţa presiunii armatei ucrainene. Kievul condiţionează negocierea cu Moscova de retragerea trupelor

Trupele ruse au trecut în defensivă pe mare parte a frontului din Ucraina, în timp ce armata ucraineană menţinea duminică presiunea în sud cu obiectivul de a recuceri oraşul Herson, singura capitală regională ucraineană capturată de Rusia de la începutul campaniei sale militare împotriva Ucrainei, consemnează agenţia EFE.
AGERPRES - lun, 31 oct. 2022, 08:39
Trupele ruse, în defensivă în faţa presiunii armatei ucrainene. Kievul condiţionează negocierea cu Moscova de retragerea trupelor

Raportul militar difuzat zilnic de Ministerul rus al Apărării menţionează că trupele ruse au respins atacuri ucrainene în diferite sectoare ale frontului ce are o lungime de peste 1.000 de kilometri, în special în zona Kupiansk din sud-estul regiunii nordice Harkov şi în sectorul Liman din provincia estică Lugansk.

În sud, potrivit acestui raport, trupele ucrainene au lansat atacuri pe mai multe direcţii, toate respinse. În schimb, mai susţine ministerul rus, trupele ruse au reuşit să înainteze către localităţile Novomihailivka şi Volodimirivka, situate la 20 şi, respectiv, 40 de kilometri sud-est de oraşul Doneţk, controlat de separatiştii proruşi din anul 2014.

De partea sa, Statul Major al armatei ucrainene a scris duminică pe pagina sa de Facebook că ”ieri a fost o zi bună”, în care ”ocupanţii au suferit pierderi mari” în sectoarele Doneţk şi Liman.

În acest timp, trupele ucrainene continuă să acumuleze forţe în teritoriul pe care-l controlează în zona regiunii Herson de pe malul drept al râului Nipru, în scopul lansării unei contraofensive majore, a declarat vice-guvernatorul regional numit de Moscova în această regiune, Kiril Stremusov.

Potrivit acestuia, ”stăpânii americani” ai preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ”cer agentului său rezultate înainte de sfârşitul lui noiembrie”.

În faţa aşteptatei contraofensive ucrainene asupra oraşului Herson, trupele ruse au evacuat de pe cealaltă parte a Niprului peste 70.000 de persoane, precum şi monumente şi vestigii istorice, inclusiv rămăşiţele prinţului Grigori Potemkin, care a fondat acest oraş în anul 1779.

Ucraina a reafirmat duminică, printr-un purtător de cuvânt al Ministerului său de Externe, citat de Reuters, că înaintea oricăror negocieri de pace cu Rusia aceasta trebuie să-şi retragă toate trupele de pe teritoriul ucrainean, mesaj transmis după ce Moscova şi-a multiplicat semnalele că este dispusă la negocieri cu Kievul.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a remarcat însă într-o declaraţie duminică la postul Rossiya-1, preluată de agenţia TASS, că astfel de negocieri trebuie purtate în primul rând între Washington şi Moscova, întrucât preşedintele Zelenski acţionează în funcţie de ce îi ”dictează” SUA, Peskov reafirmând că, în opinia Moscovei, Ucraina s-a retras în martie de la negocierile cu Rusia în urma unei influenţe în acest sens exercitate de Washington.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...