Pasarele pietonale în formă de iaht, năvod şi val, la Mamaia. Investiţia -10,5 milioane de lei

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, vineri, că în zonele cele mai aglomerate din Mamaia vor fi construite trei pasarele pietonale, din metal, în formă de iaht, năvod şi val, care vor costa 10,5 milioane de lei şi care ar putea fi inaugurate la 1 decembrie.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 19:41
Pasarele pietonale în formă de iaht, năvod şi val, la Mamaia. Investiţia -10,5 milioane de lei

Vineri, au fost inaugurate lucrările la cele trei pasarele, care vor fi construite din metal, fiind proiectate de un arhitect din Capitală.

Una dintre pasarele va avea forma unui iaht, cealaltă va reprezenta un năvod şi pescăruşi, iar cea de-a treia va fi în formă de val, schiţele acestor construcţii fiind prezentate vineri de Radu Mazăre.

„Pasarelele în sine vor fi nişte obiecte de artă. Vor fi desfiinţate trecerile de pietoni, vor fi utilizate numai aceste pasarele, se va fluidiza foarte mult traficul, însă ele în sine, aşa cum le vedeţi în fotografii, vor fi nişte lucruri excepţionale. Sunt convins că mare parte din turişti, aşa cum la ora actuală merg pe pasarela din mare să se fotografieze, vor face fotografii pe aceste spectaculoase pasarele pietonale”, a spus Radu Mazăre.

Pasarela „Iaht” va fi amplasată la trecerea de pietoni de la intrarea în Mamaia dinspre satul de vacanţă. Aceasta prezintă în mod stilizat prora şi catargul unui iaht, iar porţiunea pietonală va fi placată cu lemn pentru a sugera puntea iahtului.

Cea de-a doua pasarelă, intitutală „Năvod şi pescăruş”, va fi în zona Cazino, punctul central al staţiunii, iar cea de-a treia va fi în apropierea Hotelului Rex şi poartă numele „Val retro”.

Mazăre a susţinut că lucrările la cele trei pasarele vor fi încheiate la sfârşitul lunii noiembrie, reprezentanţii Primăriei dorind ca inaugurarea lor să aibă loc în 1 decembrie.

Lucrările sunt realizate cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului este de 10,5 milioane de lei, contribuţia Uniunii Europene fiind de aproape 7 milioane de lei.

Radu Mazăre crede că „Mamaia va fi foarte spectaculoasă” în următorul sezon estival, atât datorită realizării pasarelelor, dar şi după reabilitarea falezei şi a piaţetelor din staţiune, lucrările pentru modernizarea acestora urmând să înceapă în câteva săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
IKEA investește 1,5 miliarde de euro pentru a accelera eliminarea treptată a combustibililor fosili
IKEA investește 1,5 miliarde de euro pentru a accelera eliminarea treptată a combustibililor fosili
Această investiție în îmbunătățirea eficienței energetice și în tehnologia de încălzire și răcire din surse regenerabile contribuie la obiectivul de reducere a amprentei climatice din......
Pregătiri intense pentru deschiderea parțială a autostrăzii Pitești-Curtea de Argeș, parte a lotului 5 din autostrada Pitești-Sibiu. Deja se lucrează la sensul giratoriu pentru descărcarea traficului în drumul național
Pregătiri intense pentru deschiderea parțială a autostrăzii Pitești-Curtea de Argeș, parte a lotului 5 din autostrada ...
Constructorul lotului 5 al autostrăzii Pitești Sibiu se pregătește intens pentru deschiderea a circa jumătate din autostrada ...
Peste 10.000 de candidaţi susţin astăzi examenul de intrare în Rezidenţiat
Peste 10.000 de candidaţi susţin astăzi examenul de intrare în Rezidenţiat
10.575 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine duminică examenul de intrare în Rezidenţiat, dintre care 3.993 de ...
Noi modificări de preț la carburanți. Motorina devine și mai scumpă decât benzina, care sunt prețurile acum
Noi modificări de preț la carburanți. Motorina devine și mai scumpă decât benzina, care sunt prețurile acum
În ultimele zile, evoluțiile prețurilor benzinei și motorinei la pompă au fost divergente. Benzina s-a ieftinit, iar ...