Nicolăescu: Se vor stabili limite de despăgubiri în cazurile de malpraxis

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, la o dezbatere care a avut loc la Timişoara, că în cadrul proiectului de lege privind reforma în sănătate se vor stabili limite de despăgubiri în cazurile de malpraxis.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 20:57
Nicolăescu: Se vor stabili limite de despăgubiri în cazurile de malpraxis

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a spus că a început deja discuţiile cu societăţile de asigurări şi că intenţionează să discute şi cu asociaţiile de pacienţi despre despăgubirile în cazurile de malpraxis.

„În proiectul de lege avem formulat generic că se vor stabili limite pentru toate tipurile de despăgubiri, patrimoniale şi morale, dar acest lucru îl vom face prin normele de aplicare a legii. Avem deja discuţii începute cu societăţile de asigurări şi evident va trebui să le continuăm până când legea va apărea. Va mai dura circa o lună, probabil, dar avem timpul necesar să ducem discuţiile mai departe şi cu asociaţiile de pacienţi”, a declarat Nicolăescu.

Potrivit acestuia, în funcţie de concluziile acestor discuţii, se vor putea formula, în norme, limitele de despăgubiri.

La începutul lunii, Eugen Nicolăescu declara, la şcoala de vară a PNL de la Constanţa, că, pentru prima dată, asiguratorul va fi introdus ca parte în negocierea dintre medic şi pacientul care se crede prejudiciat, în cazurile de malpraxis.

„Legea de azi privind malpraxis-ul nu funcţionează corect şi atunci trebuie să o îmbunătăţim. Ce încercăm să facem aici? Când eu, pacient, sunt nemulţumit de un seviciu medical şi consider că m-a prejudiciat acel serviciu medical, pot să îmi cer drepturile: o despăgubire patrimonială, dacă mi-a produs o leziune şi mă costă sau cred eu că sunt îndreptăţit la aşa ceva, sau o despăgubire morală, sau amândouă, de la caz la caz”, spunea Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii preciza că asiguratorul va fi obligat să plătească despăgubirea, iar termenul pentru negocierea amiabilă pacient-medic va fi de şase luni.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a......
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...