Moody’s înrăutăţeşte perspectiva atribuită băncilor din Germania, Italia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia

Agenţia de evaluare financiară Moody's a înrăutăţit de la stabilă la negativă perspectiva atribuită băncilor din Germania, Italia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, deoarece criza energiei din Europa şi inflaţia ridicată slăbesc economiile, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 02 nov. 2022, 15:25
Moody's înrăutăţeşte perspectiva atribuită băncilor din Germania, Italia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia

De asemenea, perspectiva atribuită băncilor din Marea Britanie şi Austria rămâne stabilă, a precizat Moody’s.

Revizuirea în scădere reflectă faptul că Moody’s consideră sistemele bancare din cele şase ţări ca cele mai expuse riscului creşterii preţului energiei şi posibilei raţionalizări a energiei.

„Ne aşteptăm la o deteriorare suplimentară a condiţiilor operaţionale”, a afirmat Louise Welin, analist al Moody’s.

Unele din cele mai mari bănci din Europa, care săptămâna trecută au afişat profituri peste aşteptări, au avertizat asupra riscurilor în creştere provocate de încetinirea economiei.

Acţiunile băncilor europene au scăzut cu aproape 25% faţă de nivelul ridicat din februarie, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

Moody’s estimează că va urma o deteriorare suplimentară a calităţii creditelor băncilor, a profitabilităţii şi a accesului la finanţare.

„Majorarea preţurilor va afecta solvabilitatea multor companii şi gospodării, ceea ce va provoca formarea de noi credite neperformante”, a explicat Welin.

În Germania, măsurile guvernamentale de sprijinire a economiei nu vor compensa complet dificultăţile cu care se confruntă companiile şi gospodăriile. „Germania va intra în recesiune”, se arată în raportul agenţiei de evaluare financiară.

În cazul Italiei, Moody’s a citat riscurile legate de stagflaţie şi estimările privind stagnarea economiei în 2023, după un avans de 2,7% previzionat în 2022.

„Majorarea preţurilor va afecta solvabilitatea micilor companii şi a gospodăriilor, şi va crea noi credite neperformante în Italia”, apreciază Moody’s.

Pentru Polonia, agenţia estimează o creştere extrem de redusă anul viitor, cuplată cu o inflaţie ridicată şi majorări de dobânzi „care vor limita oportunităţile de creştere”.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...