Visual Fan a achiziționat încă 10% din acțiunile Intervision Trading, distribuitor AKAI

Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București și deținătoarea brandului Allview, anunță noi investiții în compania Intervision Trading, distribuitorul exclusiv al brandului AKAI pe piața din România și Europa Centrală și de Est, prin achiziția suplimentară a unui procent de 10% din acțiunile acesteia. După înregistrarea acestei tranzacții, care marchează o etapă importantă în dezvoltarea și consolidarea companiei, Visual Fan va deține 61% din Intervision Trading.
Lidia Neagu - joi, 03 nov. 2022, 10:41
Visual Fan a achiziționat încă 10% din acțiunile Intervision Trading, distribuitor AKAI

Asocierea celor două companii care au demonstrat pe parcursul anilor, fiecare în parte, stabilitate, lichiditate și solvabilitate, au deschis noi piețe internaționale pentru Intervision Trading, prin multiplicarea canalelor de vânzare, făcând posibilă scalarea competențelor celor două echipe și atingerea unui număr din ce în ce mai mare de potențiali clienți.

CEO-ul și fondatorul Intervision Trading, Dorin Ciobanu, a rămas la conducerea companiei, iar de la începutul anului 2022 strategia companiei s-a axat pe:

  • Îmbunătățirea performanțelor în vânzări și maximizarea oportunităților de dezvoltare prin împărțirea în două divizii de vânzări: internă și externă;
  • Dezvoltarea gamei de top de divertisment audio-video pentru acasă, prin adăugarea în portofoliu de noi produse flagship ale brandului japonez AKAI, inovatoare, cu performanțe înalte, menite să reînvie tradiția prin care AKAI este definit ca pionier în domeniu;
  • Diversificarea portofoliului de produse AKAI distribuite, cu noile game ce includ televizoare SMART și non SMART, dedicate piețelor externe, și produse SDA (Small Domestic Appliances).

Brandul AKAI era inițial prezent în 9 țări din Europa: România, Polonia, Grecia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croația și Slovenia. Datorită unor parteneriate puternice, vânzările s-au extins și în alte țări europene, precum Muntenegru, Albania, Moldova și Ucraina. O creștere semnificativă s-a înregistrat și pe piața din Grecia unde, principalii factori care au contribuit la această creștere, au fost reprezentați de listarea produselor în rețele mari de magazine precum Media Mark, Publik, Praktiker și Dixons.

CITEȘTE ȘI:

Prezența în premieră cu stand propriu la congresul IFA Berlin 2022, una dintre cele mai importante manifestări din Europa pentru industria tech, s-a bucurat de un real succes și a demonstrat, încă o dată, notorietatea brandului AKAI la nivel internațional.

Cei peste 20 de ani de experiență în domeniul tehnologiei, precum și know-how-ul deținut de către echipa Visual Fan, a deschis noi orizonturi de business. Astfel, bazate pe viziunea companiei de a crea un viitor sustenabil, au fost demarate noi parteneriate și proiecte scalabile și profitabile, care să îmbunătățească viața oamenilor.

În anul 2022, Visual Fan a valorificat contextul economic actual, care a sporit receptivitatea față de soluțiile „verzi”, prin dezvoltarea strategiei „Green by Allview”, care a integrat mai multe proiecte cu impact puternic asupra mediului înconjurător: reducerea risipei alimentare, încurajarea consumului de alimente locale, utilizarea energiei verzi și eliminarea consumului de combustibili fosili.

Pentru 2023, compania are în vedere lansarea de noi proiecte în cadrul diviziilor existente, pentru consolidarea și dezvoltarea acestora.

Visual Fan (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc si deținătoarea brandului Allview, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020).

În anul 2022, compania a adăugat în portofoliu sistemul Era Health, a cărui prioritate este de a crea produse și aplicații ce susțin o alimentație sănătoasă și a lansat divizia Allview Industry, care integrează produse destinate pieței energiei verzi. Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...