Investitorii români sunt în mare parte tineri şi investesc pe termen lung – sondaj

Mai puţin de 3% dintre investitorii români îşi menţin investiţiile pentru doar câteva zile în timp ce 60% dintre aceştia îşi păstrează investiţiile ani de zile şi chiar mai mult de un deceniu, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de investiţii.
AGERPRES - joi, 03 nov. 2022, 14:41
Investitorii români sunt în mare parte tineri şi investesc pe termen lung - sondaj

Totodată, 42% dintre investitori sunt tineri, sub 35 de ani.

„Când se gândesc la investitori, mulţi îşi imaginează o persoană care stă în faţa mai multor ecrane de calculator, se uită la grafice în timp ce cumpără şi vinde mai multe active financiare în fiecare zi. Însă realitatea este diferită. Majoritatea investitorilor îşi păstrează investiţiile timp de ani sau chiar decenii, cumpără şi vând doar din când în când”, a comentat analistul eToro, Bogdan Maioreanu, pe marginea sondajului Retail Investor Beat.

Obiectivul principal al investiţiilor pentru 44% dintre români este pensionarea anticipată, iar pentru 40% posibilitatea de a avea fonduri suplimentare disponibile la pensie. Alte obiective importante ale investitorilor sunt depăşirea randamentelor conturilor de economii, posibilitatea de a bate inflaţia, de a oferi siguranţă pe termen lung sau de a obţine independenţa financiară.

Potrivit sursei citate, pieţele nu au fost foarte generoase cu investitorii în acest an, indicele BET din România înregistrând o pierdere de aproape 17%, în timp ce S&P 500 din SUA a scăzut cu aproape 22%, iar Nasdaq, unde sunt listate majoritatea companiilor de tehnologie, a pierdut aproape 34%.

„Faptul că majoritatea obiectivelor sunt pe termen lung le dă investitorilor încredere în portofoliile lor, 84% dintre investitorii români intervievaţi declarând că se simt încrezători în ceea ce priveşte investiţiile lor”, a explicat analistul.

Structura portofoliului investitorilor arată că 60% deţin o formă de active cripto, 55% deţin acţiuni naţionale şi 50% deţin acţiuni internaţionale. Datorită creşterii dobânzilor, 49% deţin obligaţiuni interne şi 35% deţin obligaţiuni internaţionale. Platformele electronice şi aplicaţiile reprezintă modalitatea preferată de gestionare a investiţiilor pentru aproape 67% dintre respondenţii români. 57% folosesc o bancă în acest scop şi doar 25% apelează la un consilier profesionist. La nivel global, 63% investesc prin intermediul unei bănci, urmaţi de 48% care folosesc o platformă electronică.

„Pandemia a creat o clasă de investitori individuali care dobândeşte rapid experienţă şi competenţe. Peste o treime (35%) dintre investitorii români fac parte din categoria celor care au început să investească în 2020 beneficiind de timpul liber generat de pandemie iar alţi 17% au început să investească în ultimele 12 luni. Acest lucru face ca 52% dintre investitorii români să aibă puţină experienţă în ceea ce priveşte pieţele în scădere şi să treacă acum prin prima lor piaţă bear. Forţaţi să înveţe relativ repede, investitorii români citează căutarea pe Google ca primă sursă de informare despre pieţe, urmată de Social Media (Youtube, Tiktok, Instagram, Facebook), mass-media – ziare, site-uri de ştiri online, reviste) şi abia pe locul patru recomandările personale venite de la prieteni şi familie. Ne deosebim astfel de media respondenţilor la nivel global care preferă prietenii şi familia ca principală sursă de informare”, a precizat Maioreanu.

Crearea unei averi bazată pe investiţii necesită timp, iar sondajul a arătat că 90% dintre investitorii români au în conturi mai puţin de 20.000 de euro, 60% dintre aceştia având mai puţin de 4.000 de euro.

eToro este o platformă de investiţii cu active multiple, fondată în 2007 cu misiunea de a face accesibile pieţele globale pentru ca toţi cei interesaţi să poată tranzacţiona şi investi într-un mod simplu şi transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care şi le doresc, de la acţiuni la mărfuri până la active cripto.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...