Ucraina – Trupele ruse pregătesc retragerea de pe malul de vest al Niprului, anunţă un oficial prorus din Herson

Un oficial prorus din regiunea ucraineană sudică Herson a declarat joi că trupele ruse probabil se vor retrage de pe malul vestic al fluviului Nipru, de unde Rusia a evacuat populaţia în ultimele săptămâni, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
AGERPRES - joi, 03 nov. 2022, 15:13
Ucraina - Trupele ruse pregătesc retragerea de pe malul de vest al Niprului, anunţă un oficial prorus din Herson

”Cel mai probabil, unităţile noastre vor pleca pe malul stâng (de est)” al Niprului, a declarat pentru un web-site pro-Kremlin vice-guvernatorul regional numit de Moscova în provincia ucraineană Herson, Kiril Stremusov, scrie Agerpres.

Capitala omonimă a acestei provincii, situată pe malul de vest al Niprului, este singurul mare oraş ucrainean pe care trupele ruse au reuşit să-l ocupe după lansarea invaziei asupra Ucrainei în februarie.

În faţa aşteptatei contraofensive ucrainene asupra oraşului Herson, trupele ruse au evacuat de pe cealaltă parte a Niprului peste 70.000 de persoane, precum şi monumente şi vestigii istorice, inclusiv rămăşiţele prinţului Grigori Potemkin, care a fondat acest oraş în anul 1779.

Potrivit unui mesaj postat joi pe Telegram de primarul ucrainean al unei localităţi învecinate cu oraşul Herson, ”localnicii de pe malul drept al regiunii Herson (malul drept al Niprului n.red) au informat că trupele ruse şi-au abandonat posturile de control în aşezările Ciornobaevka, Stepanevka şi Bilozerka”, iar ”în oraşul Herson efectivele personalului militar (rus) au scăzut considerabil”.

Armata ucraineană a lansat în septembrie o contraofensivă în Herson prin care încearcă mai întâi să taie comunicaţiile trupelor ruse care au trecut Niprul. Trupele ucrainene au distrus deja podurile de peste Nipru, forţându-le pe cele ruse să apeleze la pontoane şi alte improvizaţii pentru a-şi aproviziona soldaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...