Cât câştigă notarul Ioana Băsescu dacă se vinde Asmita Gardens

Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu este notarul agreat de firma Euro Insol, administratorul judiciar al Asmita Gardens, un proiect imobiliar aflat în insolvenţă. Dacă clienţii nu ar apela şi la alţi notari, vânzarea întregului proiect imobiliar ar putea aduce în buzunarul fiicei mari a preşedintelui aproximativ 500000 de euro.
Economica.net - joi, 08 dec. 2011, 09:42

Săptămâna trecută, fiica preşedintelui Traian Băsescu şi-a pus ştampila pe cel puţin un contract de vânzare-cumpărare al unui apartament din Asmita Gardens, locuinţă cumpărată de un angajat al unei case de avocatură, informează money.ro. Preţul apartamentului de două camere a fost de 117000 de euro plus TVA. Potrivit lui Alin Briceag, purtătorul de cuvânt al Uniunii Notarilor Publici din România, un notar are un tarif de 0,5% plus TVA din suma tranzacţionată. Reiese că Ioana Băsescu a câştigat în jur de 600 de euro. Întrebat dacă preţul de vânzare anunţat săptămâna trecută este cel real, Remus Borza, administratorul judiciar al Asmita Gardens, a răspuns că actul de vânzare-cumpărare este autentic, semnat la notar şi că poate fi pus la dispoziţia celor care contestă acest lucru.

Recent, Remus Borza a declarat pentru money.ro că săptămâna aceasta va mai semna alte patru contracte, iar săptămâna viitoare va bate palma şi pentru alte patru-cinci locuinţe din Asmita Gardens, dar şi că se aşteaptă ca în această lună să vândă 10 unităţi. Înseamnă că Ioana Băsescu va încasa în această lună în jur de 6000 de euro, dacă preţurile apartamentelor ar fi la fel ca primul vândut, iar clienţii nu ar apela la alt notar.

Iniţial, la preluarea administrării firmei Asmita Gardens SRL, Remus Borza spunea că se aşteaptă la un ritm de vânzare de două, trei unităţi pe lună, care mai apoi ar urma să crească la 10-20 de unităţi pe lună. ,,Noi lucrăm cu biroul notarial al Ioanei Băsescu. Fiecare avocat, administrator, poate lucra cu ce notar doreşte. Noi agreăm acest birou. De la caz la caz, dacă clientul va dori un alt notar, îşi poate aduce un altul”, spune administratorul Asmita Gardens. În luna mai a acestui an, presa relata despre faptul că BRD agreează doi notari pentru dosarele de Prima Casă, dintre care unul este Ioana Băsescu.

 

Proiectul Asmita Gardens, de aproape 800 de locuinţe, a necesitat o investiţie de 120 de milioane de euro, din care 70 de milioane de euro reprezintă finanţare de la Alpha Bank. Banca a cerut insolvenţa firmei Asmita Gardens SRL pentru recuperarea datoriilor, iar Tribunalul Bucureşti a acceptat-o. Acum, proiectul se află în insolvenţă, iar administratorul judiciar încearcă valoroficarea locuinţelor prin vânzarea la bucată. Antreprenorul general Strabag a reluat lucrările de finalizare a celei de-a doua faze, cel puţin aşa a declarat Remus Borza.

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...