Vodafone vinde o parte din divizia de turnuri de telefonie mobilă

Vodafone a anunţat miercuri vânzarea unei părţi din participaţia majoritară pe care o deţine la Vantage Towers, divizia de turnuri de telefonie mobilă, firmelor americane de private equity GIP şi KKR, iar câştigurile, evaluate la 3,2 miliarde de euro, le va folosi pentru a-şi achita datoria, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 09 nov. 2022, 13:16
Vodafone vinde o parte din divizia de turnuri de telefonie mobilă

Grupul britanic de telecomunicaţii a informat că va crea o nouă societate mixtă cu investitorii, ceea ce va avea ca rezultat deconsolidarea participaţiei sale de 81,7%, scrie Agerpres.

De asemenea, societatea mixtă va achiziţiona participaţiile minoritare în Vantage Towers AG, o companie listată la bursa de la Frankfurt.

Miercuri, acţiunile Vodafone s-au menţinut la un nivel stabil, în timp ce titlurile Vantage au înregistrat un avans de 7,8%.

Vantage Towers are un portofoliu de aproximativ 83.000 de turnuri de telefonie mobilă în 10 ţări din Europa, iar Germania este cea mai mare piaţă a sa.

În ultima perioadă mai multe companii de telecomunicaţii din Europa au anunţat că iau în considerare vânzarea infrastructurilor terestre, ţinând cont de interesul crescut al fondurilor de investiţii pentru acest tip de active. Operatorii de telefonie sunt presaţi să strângă lichidităţi cu care să acopere o parte din nota de plată pentru investiţiile în noi reţele şi în acest context au început să îşi regrupeze turnurile de telefonie mobilă sub forma unor entităţi separate sau chiar să le vândă complet. La rândul lor, firmele de private equity sunt interesate de infrastructurile de telecomunicaţii graţie capacităţii lor de a genera randamente stabile pe termen lung.

În iulie, grupul german Deutsche Telekom AG a ajuns la un acord privind vânzarea unei participaţii majoritare la divizia sa de turnuri de telefonie mobilă fondurilor Brookfield Asset Management Inc. şi DigitalBridge Group Inc., într-o tranzacţie care evaluează divizia Deutsche Telekom la 17,5 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...