Teilor deschide în orașul Wroclaw cel de-al șaselea magazin al său din Polonia

Lanțul de magazine de bijuterii de lux Teilor a deschis al șaselea magazin al rețelei din Polonia, după cele trei magazine din Varșovia și două din Poznan. Această nouă deschidere marchează extinderea lanțului din această țară, fiind prima unitate a companiei din orașul Wroclaw, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mie, 09 nov. 2022, 16:40
Teilor deschide în orașul Wroclaw cel de-al șaselea magazin al său din Polonia

„Deschiderea magazinului din Wroclaw face parte din strategia noastră de extindere la nivel internațional, ocazie cu care bifăm cel de-al treisprezecelea magazin al rețelei Teilor din afara României. Procesul de dezvoltare va continua în Polonia, unde avem în vedere extinderea în cele mai importante orașe din țară, care va fi coroborat cu o consolidare a notorietății brandului Teilor. În Polonia am găsit o piață extrem de competitivă, cu jucători locali bine cunoscuți, dar există o nișă pentru diamante și bijuterii de lux, care are un potențial important și pe care dorim să îl fructificăm. Concurența existentă în fiecare piață în care activăm reprezintă pentru noi o oportunitate, deoarece suntem încrezători că mixul dintre calitatea și diversitatea produselor, arhitectura magazinelor și experiența oferită clienților are în orice țară un public care să adere la aceste standarde”, a declarat Willy Dicu, CEO al Teilor.

În 2022, compania a deschis opt magazine, dintre care trei în România: în București, Iași și Piatra Neamț, trei în Polonia și câte unul în Cehia și Ungaria. Până la finalul acestui an, compania vizează inaugurarea unui alt nou magazin, care va dezvolta rețeaua Teilor până la 65 de magazine, dintre care 51 de unități în România și 14 magazine internaționale, în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia.

Pe lângă magazinele fizice, firma operează, în prezent, cinci platforme online: teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.bg și teilor.pl.

Având în vedere contextul economic, politic și social extern, precum și specificul pieței și nevoia de poziționare a brandului, Teilor se va concentra între 2022 și 2024 pe consolidarea prezenței pe piețele existente, prin intermediul rețelei sale din România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia. Începând cu anul 2025, compania va explora extinderea în Germania, Austria, Slovacia și alte piețe, vizând deschiderea a patru-șase magazine noi pe an în locații premium.

 

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori......
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele ...