Ministrul Energiei: Pentru anul 2023 estimăm că o treime din piaţa de energie se va regăsi în noul sistemul aprobat

Aproximativ o treime din piaţa de energie se va regăsi în 2023 în sistemul prevăzut în ordonanţa aprobată vineri de Executiv pentru a asigura preţuri mai mici la energie, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.
AGERPRES - vin, 11 nov. 2022, 11:52
Ministrul Energiei: Pentru anul 2023 estimăm că o treime din piaţa de energie se va regăsi în noul sistemul aprobat

„Acest sistem, să ştiţi, ingenios, trebuie să recunoaştem, este aplicat de ceva timp în Franţa, numai că acolo, în Franţa, vorbim doar de energia nucleară care intră în această platformă. Aici vorbim de, să zicem aşa, o platformă pentru o mai largă tehnologie. Preţul de achiziţie a acestei energii este preţul de referinţă din ordonanţă 119, este acel 450 de lei (pe MWh n.r), preţ la care statul nu percepe absolut nicio contribuţie la Fondul de tranziţie energetică. Este preţul care asigură dezvoltarea investiţiilor în continuare ale companiilor, este un preţ care permite în continuare dezvoltarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice. Vor participa în acest sistem doar capacităţile puse în funcţiune înainte de adoptarea ordonanţei 27, deci dăm un semnal clar în piaţă pentru investiţii noi care nu vor fi captate, energia acestora nu va fi captată în acest în acest sistem. Pentru anul 2023, estimăm o cantitate, cam o treime din piaţa de energie se va regăsi în acest în acest sistem”, a explicat ministrul Energiei, scrie Agerpres.

În opinia sa, în momentul de faţă se poate vorbi despre o achiziţie şi de un preţ al energiei electrice achiziţionate de către furnizori care va permite menţinerea plajelor de 68 de bani/KWh pentru persoanele fizice, pentru un consum până în 100 de kilowaţi, de 80 de bani pentru un consum până în 255 KWh, şi „posibil” 1,3 lei, prin modificarea ordonanţei 119 în Parlament, pentru pentru restul consumatorilor, respectiv un leu pentru IMM-uri, instituţii publice.

„De fiecare dată am lucrat împreună şi am pus un sistem în practică, iar apoi ulterior, în cadrul Consiliului pe Energie, discuţiile cu ceilalţi colegi miniştri, la Comisia Europeană, aţi văzut, s-au luat aceste măsuri, inclusiv măsura impozitării, captării veniturilor producătorilor, a fost luată prin regulament, a fost adoptată la nivelul Comisiei Europene, în toate statele membre. Să nu uităm că înainte acesteia, noi am pus-o aici în practică. Eu cred că acest sistem va permite o stabilitate a preţurilor pe toată perioada de aplicare a acestui mecanism”, a precizat Virgil Popescu.

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se instituie măsuri temporare de natură să limiteze veniturile obţinute de producătorii de energie electrică, în sensul introducerii unui mecanism de achiziţie centralizată.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, tranzacţiile cu energie electrică vizate sunt aplicabile „producătorilor ale căror capacităţi de producere totalizează o putere instalată mai mare sau egală cu 10 MW, cu excepţia producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, pentru tehnologiile şi puterea instalată prevăzute la art 3. alin (1) din Legea nr. 220/2008, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare, a capacităţilor de producere a energiei electrice intrate în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi producătorilor cu capacităţi de producere de energie electrică şi termică în cogenerare care livrează energie termică în SACET”.

Acelaşi tip de tranzacţii se aplică şi „furnizorilor de energie electrică care au contracte încheiate cu clienţi finali, operatorului de transport şi de sistem energie electrică şi operatorilor de distribuţie energie electrică, pentru acoperirea consumului propriu tehnologic al reţelelor exploatate de aceştia”.

În calitate de achizitor unic este desemnată societatea Operatorul pieţei de energie electrică şi de gaze naturale „OPCOM” SA.

„Pe perioada utilizării mecanismului de achiziţie centralizată de energie electrică preţul plătit de achizitorul unic producătorilor de energie electrică pentru cantităţile de energie electrică vândute de aceştia prin intermediul acestui mecanism este de 450 lei/MWh şi, în acelaşi timp, achizitorul unic vinde cantităţile de energie electrică cumpărate furnizorilor de energie electrică care au contracte încheiate cu clienţi finali, operatorului de transport şi de sistem energie electrică şi operatorilor de distribuţie energie electrică, prin mecanismul de achiziţie centralizată de energie electrică, cu preţul de 450 lei/MWh”, stipulează proiectul.

Pentru desfăşurarea mecanismului de achiziţie centralizată, participanţii la piaţă cărora li se aplică prevederile actului normativ au obligaţia transmiterii la OPCOM şi/sau Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, după caz, a situaţiilor privind prognozele de consum anuale, defalcate pe luni, în vederea considerării acestora în procedurile de achiziţie organizate de OPCOM.

„OPCOM organizează o procedură anuală de achiziţie, în luna decembrie a anului precedent anului de aplicare, pe baza datelor validate transmise de către ANRE, şi câte o procedură de achiziţie lunară, care are ca scop suplimentarea cantităţilor de energie electrică vândute/cumpărate lunar în cadrul procedurii anuale. Cantităţile de energie electrică anuale şi lunare rezultate în urma mecanismului de achiziţie centralizată constituie obligaţii ferme ale participanţilor la piaţă cărora li se aplică prevederile prezentului act normativ”, se mai explică în nota de fundamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...