Studio 47 MS are activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare muzicală şi e deţinută de Marius Ioan Moga, potrivit informaţiilor din Registrul Comerţului, puse la dispoziţia Economica.net de portalul de specialitate Termene.
Studio 47 MS a avut o cifră de afaceri netă de 2,48 de milioane de lei în anul 2021, cel puţin dublă faţă de cea înregistrată în anul 2020. Firma lui Marius Moga a avut un profit net de peste 218.000 de lei în anul 2021, după ce în anul 2020 a avut o pierdere netă de peste 560.000 de lei, arată bilanţurile firmei comparate de Economica.net. Studio 47 MS a avut un număr mediu de cinci salariaţi în 2021 şi în 2020.
Marius Moga deţine indirect, prin firma Studio 47 MS, jumătate din firma de IT Ireal Meta Labs SRL. Cealaltă jumătate din firma de IT e de deţinută de Denis Sebastian Dobrincu, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.