Meta renunță la fabricarea mai multor produse hardware, pentru a reduce cheltuielile

Pentru a reduce cheltuielile, Meta nu va mai produce dispozitivele Portal şi opreşte dezvoltarea unor smartwatch-uri.
News.ro - sâm, 12 nov. 2022, 10:54
Meta renunță la fabricarea mai multor produse hardware, pentru a reduce cheltuielile

Meta continuă măsurile de reducere a cheltuielilor, după ce, recent, a eliminat nu mai puţin de 11.000 de locuri de muncă. Acum, compania a trecut la stoparea unora dintre proiectele hardware, relatează News.ro.

În primul rând, este vorba despre dispozitivele Portal – display-urile inteligente menite a fi postate în diverse camere ale caselor şi prin care compania oferea funcţii de comunicare şi acces la diverse alte aplicaţii.

În iunie, Meta anunţa că nu le va mai vinde utilizatorilor casnici şi că în schimb, acestea vor fi dezvoltate pentru zona de business. În cele din urmă, Portal-urile nu vor mai fi produse deloc.

În al doilea rând, sunt oprite din dezvoltare două smartwatch-uri pe care compania urma să le lanseze în anii următori. Asta după ce, tot în iunie, s-a renunţat la dezvoltarea unui alt smartwatch, aflat într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, ce urma a fi lansat în 2023.

Pretenţiile companiei americane în ceea ce priveşte hardware-ul se rezumă acum, în principiu, la căştile de VR şi AR. Recent, Meta a anunţat casca Quest Pro, dedicată companiilor.

Renunţarea la cele două proiecte hardware vine la puţin timp după ce Meta a făcut primele disponibilizări din istoria companiei, forţată de contextul economic actual.

Sursa foto: News.ro

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...