Fondul Proprietatea – Profitul a crescut cu 13%, până la 3,51 miliarde de lei, în primele 9 luni

Fondul Proprietatea a raportat un profit de 3,51 miliarde de lei, în primele 9 luni din acest an, faţă de 3,09 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut, reprezentând o creştere de 13,3%, conform unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - mar, 15 nov. 2022, 11:34
Fondul Proprietatea - Profitul a crescut cu 13%, până la 3,51 miliarde de lei, în primele 9 luni

„Cea mai mare contribuţie la profitul înregistrat în primele nouă luni ale anului 2022 au avut-o câştigul net din participaţii la valoarea justă prin profit sau pierdere în valoare de 2,565 miliarde de lei (generat în principal de actualizarea evaluării Hidroelectrica SA) şi venitul brut din dividende de la companiile din portofoliu în valoare de 934,9 milioane lei. În T3 2022 Fondul a înregistrat o pierdere nerealizată de 619,5 milioane lei, în principal ca urmare a actualizării evaluării anumitor participaţii nelistate din portofoliu în septembrie 2022”, se arată în document, scrie Agerpres.

FP menţionează că indicatorul cheie de performanţă pentru Fond este valoarea activului net. Fondul trebuie să publice lunar valoarea
activului net pe acţiune conform reglementărilor locale emise de autoritatea de reglementare a pieţei de capital, în termen de 15 zile calendaristice de la sfârşitul lunii de raportare şi de la data la care au fost înregistrate modificări de capital la Registrul Comerţului. În cel de-al treilea trimestru al anului 2022 VAN pe acţiune a înregistrat o scădere totală de 3,2% comparativ cu sfârşitul trimestrului al doilea, în principal ca urmare a actualizării evaluărilor companiilor nelistate din portofoliu (impact în VAN de 602,8 milioane lei comparativ cu 30 iunie 2022), aceasta fiind parţial compensată de efectul celui de-al treisprezecelea program de răscumpărare desfăşurat de Fond în cursul perioadei.

În septembrie 2022, pe baza celor mai recente informaţii privind multiplii de tranzacţionare EBITDA obţinuţi cu asistenţă din partea KPMG, Fondul a actualizat valoarea participaţiilor în Engie şi companiile E-Distribuţie (impact în VAN al Fondului de 158,5 milioane lei comparativ cu 30 iunie 2022). De asemenea, Fondul a realizat un raport de evaluare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare pentru Hidroelectrica SA, cu asistenţă din partea KPMG (impact în VAN al Fondului de 444,3 milioane lei comparativ cu 30 iunie 2022). Data de evaluare a raportului actualizat a fost 30 septembrie 2022 (data pentru multiplii de piaţă) şi acesta a fost întocmit pe baza datelor financiare ale companiei la 31 iulie 2022.

În această perioadă caracterizată de volatilitate şi incertitudini Fondul precizează că va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia pieţelor financiare şi a industriilor specifice în care operează participaţiile nelistate şi pentru fiecare dată de raportare a VAN va determina dacă este necesară o evaluare actualizată.

Investiţiile în acţiuni reprezentau 98% din VAN al Fondului la data de 30 septembrie 2022. La această dată, portofoliul includea deţineri în 33 de companii (6 listate şi 27 nelistate), atât societăţi private, cât şi societăţi controlate de stat.

În primele nouă luni ale anului 2022, un număr de 8 companii din portofoliul Fondului au declarat dividende pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2021 şi/ sau dividende speciale. Valoarea totală a veniturilor brute din dividende înregistrată de Fond în cursul perioadei de nouă luni încheiate la 30 septembrie 2022 este de 934,9 milioane lei, iar cele mai importante sume sunt aferente Hidroelectrica SA şi OMV Petrom SA.

De asemenea, în Raport se menţionează că în data de 31 martie 2022 AGA Hidroelectrica SA a aprobat iniţierea procesului de listare la BVB în urma unei oferte publice privind acţiunile societăţii deţinute de către Fond. Aprobarea este o evoluţie pozitivă deoarece permite Fondului să exploreze, împreună cu consilierii tranzacţiei, o gamă mai largă de opţiuni cu privire la o potenţială vânzare totală sau parţială a deţinerii sale în companie.

Statul român şi-a asumat prin intermediul PNRR listarea Hidroelectrica până la finalul primului semestru din 2023.

Acţionarii Fondului sunt solicitaţi să aprobe vânzarea acţiunilor FP în Hidroelectrica SA în cadrul AGA din data de 15 noiembrie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...