Grupul Liberty Steel a încheiat un acord de restructurare a datoriilor cu creditorii săi

Grupul Liberty Steel, controlat de magnatul Sanjeev Gupta, a anunţat marţi că a ajuns la un acord vizând restructurarea unei mari părţi a datoriilor sale pentru operaţiunile globale, adăugând că negocierile cu privire la datoriile operaţiunilor din Europa se derulează în continuare, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 15 nov. 2022, 12:18
Grupul Liberty Steel a încheiat un acord de restructurare a datoriilor cu creditorii săi

Conglomeratul GFG Alliance, firma mamă a producătorului de oţel Liberty Steel, se străduieşte de mult timp să găsească finanţare pentru multiplele sale companii din sectorul oţelului, aluminiului şi energiei, după ce principalul său finanţator Greensill Capital a depus cererea de plasare în insolvenţă în luna martie a anului trecut, scrie Agerpres.

Într-un comunicat de presă difuzat marţi, Liberty Steel Group a informat că a semnat un acord de principiu cu privire la restructurarea datoriilor sale Greensill Capital UK Ltd, Greensill Bank AG and Credit Suisse Asset Management. Producătorul de oţel care are operaţiuni în Marea Britanie, Europa, inclusiv România, SUA, Australia şi Asia, nu a precizat cât anume din datoriile sale vor fi restructurate.

În comunicatul de presă se menţionează faptul că Liberty Steel este în mijlocul negocierilor pentru un acord similar vizând restructurarea datoriilor pentru operaţiunile sale siderurgice din Europa, care în prezent sunt acoperite de un acord de tip standstill.

„După mai multe luni de negocieri, am ajuns acum la un acord de principiu care va oferi recuperare pentru creditori şi va reduce în mod semnificativ gradul de îndatorare şi riscurile pentru Liberty”, a informat directorul de transformare de la Liberty Steel Group, Jeffrey Kabel.

GFG Alliance, un conglomerat cu activităţi în diferite domenii controlat de magnatul Sanjeev Gupta, regrupează aproximativ 35.000 de angajaţi la nivel mondial, reunind combinate siderurgice şi uzine de aluminiu în SUA, Marea Britanie, Franţa, România (fostul Sidex Galaţi) şi Australia.

În luna iulie 2019, Liberty Steel, o companie cu sediul în Marea Britanie care este deţinută de GFG Alliance, a plătit 740 de milioane de euro pentru a prelua o serie de oţelării din Cehia, România, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la grupul ArcelorMittal. Activă pe plan global, Liberty Steel are o capacitate anuală de producţie de 13 milioane de tone în Europa, 72% din volumul total, şi are 17.000 de angajaţi pe continent.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...