Scăderea prelungită a creditării către sectorul privat semnalează situaţia economică dificilă din Europa după o recesiune îndelungată.
Banca Centrală Europeană (BCE) s-a angajat să menţină dobânda de politică monetară la un nivel redus, pentru a stimula creditarea şi activitatea economică din zona euro.
Produsul Intern Brut al zonei euro a crescut cu 0,3% în trimestrul al treilea faţă de primele trei luni ale anului, după 18 luni de recesiune.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat recent că creditarea către bănci a înregistrat progrese substanţiale, însă companiile nefinanciare au încă probleme de finanţare.
BCE anticipează că economia zonei euro se va contracta cu 0,4% în acest an, evoluţie urmată de o creştere modestă, de 1%, în 2014.
Draghi a afirmat că este pregătit să utilizeze orice instrument pentru a menţine costurile de finanţare la un nivel redus, inclusiv o nouă operaţiune de refinanţare pe termen lung. BCE a injectat în piaţă la începutul anului trecut aproximativ 1.000 miliarde euro prin două runde de operaţiuni de refinanţare pe termen lung (LTRO), în cadrul cărora a oferit băncilor fonduri cu maturitatea la 3 ani, la costuri foarte scăzute, apropiate de dobânda de politică monetară.