Ministerul Finanțelor propune creșterea bugetului asigurărilor sociale cu 15,09 milioane de lei

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se majorează cu suma de 15,09 milioane de lei, iar veniturile bugetului asigurărilor pentru şomaj se vor diminua cu suma de 196,513 milioane de lei, potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 publicat marţi seara de Ministerul Finanţelor (MF).
AGERPRES - mar, 15 nov. 2022, 20:53
Ministerul Finanțelor propune creșterea bugetului asigurărilor sociale cu 15,09 milioane de lei

Astfel, potrivit Notei de fundamentare, la bugetul asigurărilor sociale de stat, prin proiectul de act normativ, se propune majorarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat cu suma de 15,09 milioane de lei, prin: majorarea veniturilor sistemului public de pensii cu 13,253 de milioane de lei datorată diminuării veniturilor curente cu suma de 185,454 de milioane de lei, a sumelor primite de la UE aferente cadrului financiar 2014-2020 cu 12 milioane de lei şi majorării subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu 210,707 milioane de lei; majorarea veniturilor sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale cu suma de 1,837 de milioane de lei.

Conform sursei citate, majorarea veniturilor curente este influenţată de: evoluţia pozitivă a fondului brut de salarii pe total economie; evoluţia încasărilor aferente contribuţiei de asigurări sociale; măsurile prevăzute prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, şi anume: modificarea plafonului de până la 10.000 lei, inclusiv pentru veniturile obţinute din salarii sau asimilat salariilor până la care se acordă facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor, sectorul agricol şi în industria alimentară; introducerea salariului minim brut pe ţară garantat în plată ca bază lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parţial al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

În proiect se menţionează modificarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii cu suma de 13,253 de milioane de lei după cum urmează: diminuarea cheltuielilor la titlul „Cheltuieli de personal” cu suma de 12,712 milioane de lei; titlul „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” cu suma de 15,035 milioane de lei;ƒ˜ majorarea cheltuielilor la titlul „Bunuri şi servicii” cu suma de 36 milioane de lei pentru plata sumelor aferente transmiterii drepturilor de pensie la domiciliul beneficiarilor şi la titlul „Dobânzi” cu suma de 5 milioane de lei pentru plata dobânzii datorate Trezoreriei statului pe luna decembrie a.c.

De asemenea, proiectul menţionează că excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat se majorează cu 1,837 milioane de lei şi este aferent sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

La bugetul asigurărilor pentru şomaj prin proiectul de act normativ se propune: diminuarea veniturilor bugetului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 196,513 milioane de lei, prin: diminuarea subvenţiei de echilibrare de la bugetul de stat cu suma de 224,667 de milioane de lei; diminuarea veniturilor curente aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 6,916 milioane de lei şi majorarea cu suma de 35,07 milioane de lei a veniturilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Totodată, se propune diminuarea cheltuielilor aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 231,583 de milioane de lei, datorată:˜ diminuării alocaţiilor bugetare la: titlul „Bunuri şi servicii” cu suma de 4 milioane de lei; titlul „Subvenţii” cu suma de 2,5 milioane de lei; titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, cu suma de 12,5 milioane de lei; titlul „Asistenţă socială”, cu suma de 150 de milioane de lei la credite bugetare, şi cu 40 milioane de lei la credite de angajament, astfel încât să poată fi încheiate până la finele anului convenţii cu angajatorii care încadrează în muncă şomeri din categoriile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare; titlul „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” cu suma de 58 de milioane de lei; titlul „Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR” cu suma de 5,5 milioane de lei.

Potrivit notei de fundamentare, se propuneƒ˜ majorarea creditelor bugetare la titlul „Cheltuieli de personal” cu suma de 917.000 de lei pentru plata unor drepturi salariale pentru angajaţii agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a hotărârilor judecătoreşti.

Conform sursei citate, se propune diminuarea pe total a cheltuielilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale cu suma de 9,917 milioane de lei prin reducerea cheltuielilor la titlul „Alte cheltuieli” cu 10 milioane de lei şi majorarea „Cheltuielilor de personal” cu 83.000 lei.

Excedentul bugetului asigurărilor pentru şomaj se majorează cu 44,987 milioane de lei şi este aferent fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...