Jumătate dintre angajaţi spun că au primit o mărire salarială în 2022 – sondaj

Aproape jumătate (44%) dintre participanţii la un sondaj derulat de o platformă de recrutare spun că 2022 a fost un an plin de incertitudini şi provocări, în timp ce pentru 32,4% a fost un an de creştere, cu surprize plăcute şi mai uşor decât 2021.
AGERPRES - mie, 16 nov. 2022, 10:43
Jumătate dintre angajaţi spun că au primit o mărire salarială în 2022 - sondaj

A fost, totodată, un an relativ stabil din punctul de vedere al schimbărilor de joburi, în condiţiile în care rezultatele sondajului arată că 68,5% dintre respondenţi nu au făcut nicio mişcare în acest sens.

Cu toate acestea, întrebaţi ce îşi doresc cel mai mult de la 2023, răspunsul care apare cel mai des este legat de schimbarea jobului (23,4%). Lista de dorinţe continuă cu creşterea salariului, să lucreze pe termen lung de acasă, să fie promovaţi, să îşi găsească un job pentru că momentan sunt şomeri sau să îşi deschidă propriul business. Mai puţin de 10% spun că nu au niciun motiv să aibă aşteptări optimiste de la 2023, arată sondajul eJobs.

„Atunci când descriu 2022 drept un an bun, jumătate dintre respondenţi se referă, în primul rând, la faptul că le-a fost mărit salariul. 18% şi-au găsit jobul mult visat, 12,6% au fost promovaţi pe o poziţie mai bună în compania pentru care lucrează, iar 3% şi-au deschis propriul business. De altfel, de la an la an, vedem tot mai puţine persoane care vor să treacă de la statutul de angajat la cel de antreprenor. Pe de altă parte, când vine vorba despre motivele care au făcut din 2022 un an prost, răspunsurile sunt canalizate în doar două direcţii mari – faptul că nu şi-au putut găsi jobul dorit şi faptul că nu au avut parte de creşteri salariale”, a precizat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru următorul an, 43,9% dintre respondenţi spun că se tem de impactul unei posibile crize economice. 15,5% se gândesc că le-ar putea scădea veniturile, iar 14,4% iau în calcul că le va fi mai greu decât în 2022 să îşi găsească un job. Tocmai din acest motiv, în acest moment, dacă nu mai sunt mulţumiţi de job, 82% dintre respondenţi sunt mai degrabă dispuşi să aibă răbdare cu locul actual de muncă până vor avea siguranţa că au găsit o variantă de rezervă. Sunt, însă, şi 23,4% care nu au nicio temere legat de noul an.

„Foarte interesante au fost şi opţiunile respondenţilor cu privire la tipul de angajator către care s-ar orienta sau se vor orienta în 2021, pentru că acestea spun multe despre ce îşi doresc, dar şi despre direcţia în care va migra piaţa. În acest sens, vedem că 30,2% ar alege o multinaţională, aducând, ca prim argument, stabilitatea şi capacitatea de a rezista unor şocuri economice, iar 21,1% ar alege un angajator care să le permită să lucreze exclusiv remote. Companiile româneşti atrag doar 14% dintre respondenţi, iar cele de mici dimensiuni 14,2%. Start-up-urile par să aibă, la acest final de an, cel mai redus capital de încredere din partea candidaţilor, în condiţiile în care doar 7,2% ar alege să lucreze într-o astfel de companie”, a adăugat Roxana Drăghici.

Sondajul a fost realizat în luna în perioada octombrie – noiembrie, pe un eşantion de 1.400 de respondenţi.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil, cu peste 4,8 milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună şi mai mult de 300.000 de companii care au beneficiat de serviciile sale. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...