BCE avertizează că riscurile la adresa stabilităţii financiare în zona euro s-au înmulţit

Riscurile la adresa stabilităţii financiare în zona euro s-au înmulţit, pe măsură ce economia se îndreaptă spre o posibilă recesiune, a anunţat miercuri Banca Centrală Europeană, care a avertizat că în pericol sunt mai ales gospodăriile, firmele şi guvernele îndatorate, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 16 nov. 2022, 12:23
BCE avertizează că riscurile la adresa stabilităţii financiare în zona euro s-au înmulţit

Creşterea explozivă a preţurilor la energie a crescut probabilitatea unei recesiuni până la 80% iar o majorare a dobânzilor destinată ţinerii sub control a preţurilor alimentează deja volatilitatea de pe piaţă şi creşterea costurilor cu serviciul datoriei.

„Riscurile la adresa stabilităţii financiare în zona euro s-au înmulţit în contextul creşterii preţurilor la energie, inflaţiei ridicate şi creşterii economice reduse. Toate aceste vulnerabilităţi ar putea să se deruleze simultan, posibil consolidându-se una pe alta”, a apreciat BCE în raportul său semestrial privind stabilitatea financiară.

În general, sectorul bancar din zona euro este rezistent deoarece şi-a format o rezervă de capital în ultimii ani şi în prezent se bucură de îmbunătăţirea profitabilităţii ca urmare a majorării dobânzilor. Însă există potenţialul unor probleme pe termen lung, pe măsură ce dificultăţile economice vor afecta veniturile, ceea ce ar putea limita capacitatea debitorilor de a-şi rambursa datoriile. În plus, băncile se confruntă cu costuri mai mari şi o creştere mai lentă a creditării pe măsură ce perspectivele economice se deteriorează.

„Chiar dacă sectorul bancar a înregistrat recent o revenire a profitabilităţii, pe măsură ce dobânzile au crescut, există semnale incipiente ale deteriorării calităţii activelor, ceea ce ar putea necesita provizioane mai mari”, a adăugat BCE.

Un alt motiv de îngrijorare pentru BCE este capacitatea destul de limitată a guvernelor de a continua să cheltuie, în condiţiile în care multe guverne oferă un sprijin extins gospodăriilor pentru ca acestea să acopere creşterea costurilor cu energie, ceea ce creează îngrijorări cu privire la sustenabilitatea datoriilor.

„Un nivel ridicat al datoriei guvernamentale după pandemie, asociat cu înăsprirea condiţiilor de finanţare, limitează amploarea măsurilor de expansiune fiscală care nu ridică riscuri la adresa sustenabilităţi datoriei”, a adăugat BCE.

Toţi aceşti factori cresc riscul unei ajustări dezordonate pe pieţele financiare cu posibile efecte secundare pentru restul economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...