Mastercard: Reglementarea bacşişului aduce beneficii consumatorilor, angajaţilor din HoReCa şi economiei naţionale

Mastercard susţine şi consideră necesară adoptarea cadrului legislativ care reglementează plata, încasarea, înregistrarea şi fiscalizarea sumelor de tip bacşiş în industria HoReCa şi care face posibil şi în România modelul uzual din Europa, potrivit unui comunicat al companiei.
AGERPRES - mie, 16 nov. 2022, 13:04
Mastercard: Reglementarea bacşişului aduce beneficii consumatorilor, angajaţilor din HoReCa şi economiei naţionale

Astfel, Mastercard salută proiectul de lege aprobat de comisia de buget din Camera Deputaţilor, care stabileşte regulile fiscale aplicabile sumelor încasate sub această formă de venit de către operatorii economici ce desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – „Restaurante” şi 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”, precum şi modul de înregistrare contabilă.

Potrivit sursei citate, bacşişul este o practică des întâlnită ca formă de recunoaştere a calităţii serviciilor oferite de către personalul din HoReCa, iar acordarea şi valoarea bacşişului vor rămâne, în continuare, la latitudinea clientului.

Reglementarea bacşişului are avantaje pentru operatori şi clienţii acestora, precum şi pentru economia naţională. Consumatorii vor putea opta oricând pentru achitarea bacşişului cu cardul, nemaifiind limitaţi de numerar, în contextul în care plăţile digitale sunt din ce în ce mai utilizate de către consumatori în ultimii ani.

Potrivit sursei citate, pentru angajaţii din industrie, fiscalizarea veniturilor din bacşiş va însemna atât garantarea creşterii puterii lor de cumpărare, cât şi creşterea veniturilor declarate, ceea ce le asigură posibilitatea să facă dovada veniturilor reale şi îi avantajează din punct de vedere al scorului de credit, precum şi la momentul acordării pensiei. Nu în ultimul rând, reglementarea acordării bacşişului aliniază România la legislaţia europeană şi facilitează introducerea în circuitul economic al unor sume de bani care, în prezent, sunt acordate în numerar şi care alimentează, în mare măsură, economia subterană.

„Mastercard a fost întotdeauna aproape de industria HoReCa prin soluţiile de plată oferite şi programe dedicate. Iar reglementarea bacşişului reprezintă o temă şi o preocupare comună în ultimii ani, datorită tuturor beneficiilor pe care le poate genera, pe toată linia – de la consumatori la operatori şi angajaţi la albirea economiei. În cele mai multe ţări din Europa şi din lume, achitarea bacşişului cu cardul, odată cu nota de plată, este o normalitate de mulţi ani. Ne bucurăm că noutăţile din plan legislativ ne aduc mult mai aproape de aplicarea acestei măsuri convenabile în România”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia.

Organizaţia HORA, vocea reprezentativă a industriei HoReCa în România, a susţinut, de asemenea, încă de la început, reglementarea veniturilor de tip bacşiş.

„În ultimii ani, acest subiect a fost adus de nenumărate ori, atât în discuţie publică, în cadrul dialogurilor cu oficialităţile, cât şi în mass-media, de fiecare dată toţi participanţii căzând de acord că este un pas firesc către o practică europeană, care numai în România nu era implementată până la această dată. Organizaţia HORA salută această iniţiativă, pe care nu o vede ca pe o măsură de supra impozitare, ci ca pe o măsură cu impact 100% pozitiv asupra tuturor celor care activează în această industrie”, a afirmat Ion Biriş, preşedinte HORA.

Conform Raportului Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului nota de plată, înainte de emiterea bonului fiscal. În acel moment, consumatorul va alege dacă doreşte să plătească bacşiş, precum şi valoarea acestuia, fie ca sumă procentuală, cuprinsă între 0% şi 15% din nota de plată, fie ca suma absolută. Bacşişul va fi evidenţiat ca atare pe acelaşi bon fiscal cu produsele achiziţionate /serviciile prestate şi introdus în baza de date a casei de marcat cu denumirea „bacşiş”.

Ulterior, sumele provenite din încasarea bacşişului se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici pe seama conturilor de datorii folosind un analitic distinct. Din punct de vedere fiscal, sumele încasate ca bacşiş de către operatorul economic vor fi declarate ca venituri din alte surse şi impozitate cu 10% la data plăţii salariilor, impozitul urmând să fie virat la bugetul de stat. Apoi, venitul impozitat se distribuie integral salariaţilor, pe baza unei evidenţe nominale a acestora. Operatorii economici vor stabili, printr-un regulament intern, procedura şi modalitatea de distribuire către salariaţi a sumelor provenite din încasarea bacşişului.

Ca etapă următoare, proiectul de lege urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor, iar dacă întruneşte majoritatea de voturi, proiectul va ajunge la preşedintele României pentru promulgare.

Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăţi.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...