Britanicii de la Endava au deschis noi centre de lucru în România

Producătorul britanic de software, Endava, a deschis noi centre de lucru în România, respectiv în Piteşti, Sibiu şi Timişoara, conform unui comunicat de presă al companiei. În prezent, compania are peste 3.500 de angajați în România, care lucrează pentru diverși clienți din industrii precum procesare de plăți, servicii financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom), retail sau logistică.
Lidia Neagu - joi, 17 nov. 2022, 11:35
Britanicii de la Endava au deschis noi centre de lucru în România

„România reprezintă una dintre cele mai importante pieţe de dezvoltare pentru Endava, datorită prezenţei în număr mare a inginerilor software şi a interesului sporit pentru domeniu, dar şi a uneia dintre cele mai bune infrastructuri de internet din Europa. În ultimii ani, compania s-a aflat într-un proces continuu de extindere a echipei, fapt care a determinat necesitatea existenţei unor spaţii de lucru mai mari şi mai moderne în Piteşti şi Timişoara, unde Endava este prezentă de 6 ani, respectiv, 3 ani. În Sibiu, oraş spre care Endava şi-a anunţat extinderea în urmă cu un an, a fost inaugurat primul birou al companiei, centrul local fiind anterior localizat într-un spaţiu de co-working”, se arată în comunicat.

Compania britanică a deschis, până în prezent, 11 centre în România, în Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureş şi Timişoara.

„Dezvoltarea constantă a companiei se bazează pe sinergia dintre oameni, pasiune, inovaţie, tehnologie şi implicarea în diferitele comunităţi locale. Noile spaţii de birouri le subliniază pe fiecare dintre acestea, susţinând, în acelaşi timp, planurile noastre strategice, de extindere la nivel local şi naţional. Ne bucurăm că ne-am consolidat prezenţa pe pieţele locale din România prin deschiderea noilor spaţii de birouri şi că, de anul acesta, avem un centru permanent şi în Sibiu, acolo unde am întâlnit o comunitate pasionată de tehnologie, cu un potenţial imens de dezvoltare”, a declarat Iulian Tatarcan, Cluster Manager Endava pentru Sibiu, Braşov, Timişoara, Piteşti şi Craiova.

Potrivit sursei citate, noile birouri se aliniază la modul de muncă hibrid, implementat de către companie la nivel global, asigurând condiţii ideale de desfăşurare a activităţilor în echipă.

Spaţiile sunt dotate cu săli moderne de lucru şi tehnologie de ultimă generaţie, toate sub egida unui design modern, care îmbină diferite tematici creative. Angajaţii au flexibilitatea de a decide câte zile vor munci de la birou şi câte de acasă, în funcţie de proiectele în care sunt implicaţi. Fiecare birou va putea fi rezervat individual, astfel încât cei care vin la sediu să fie siguri că au un loc disponibil, adaptat nevoilor lor şi uşor accesibil prin poziţionare în oraş şi accesul uşor la mijloacelor de transport disponibile.

Endava deserveşte clienţi din industriile de Plăţi, Servicii Financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom), Bunuri de consum, Retail, Logistică şi Asistenţă medicală.

Compania avea, la 30 septembrie 2022, un număr de 12.065 de angajaţi în Argentina, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Columbia, Croaţia, Malaezia, Mexic, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovenia şi Uruguay.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...