Peste 370 de persoane, trimise în judecată, de la începutul anului, pentru fapte de corupţie

Peste 370 de persoane au fost trimise în judecată, în primele opt luni ale anului, pentru fapte de corupţie, de către procurorii din cadrul PICCJ, înregistrându-se o creştere cu 22,22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit estimărilor Ministerului Public.
Economica.net - joi, 26 sept. 2013, 20:55
Peste 370 de persoane, trimise în judecată, de la începutul anului, pentru fapte de corupţie

„Din datele statistice rezultă faptul că, în perioada 1.01.2013 – 31.08.2013, au fost soluţionate 1.460 de cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie, fiind întocmite 193 de rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 372 de inculpaţi”, se arată într-un comunicat remis joi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Potrivit sursei citate, numărul cauzelor soluţionate în primul semestru al anului a crescut cu aproximativ 33% faţă de perioada similară a anului trecut.

Printre cei trimişi în judecată se numără 46 de agenţi de poliţie, un subofiţer, doi agenţi de penitenciar, un subofiţer detaşament jandarmi, trei funcţionari ai Autorităţii Rutiere Române, un consilier local, 14 alţi funcţionari publici, şase profesori, 27 de medici, 16 asistenţi medicali, doi funcţionari bancari, 29 de funcţionari, un expert judiciar, un jurnalist şi un preot.

„În perioada menţionată, au rămas definitive 118 hotărâri pronunţate în cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie, prin care s-a dispus condamnarea a 158 de inculpaţi şi achitarea a trei inculpaţi”, mai precizează PICCJ.

În ceea ce priveşte urmărirea penală în cazurile de conflict de interese, la nivel naţional au fost soluţionate 238 de cauze, fiind emise 17 rechizitorii. Prin intermediul acestora, s-a dispus trimiterea în judecată a 19 inculpaţi, respectiv trei parlamentari, şase primari, un viceprimar, doi consilieri locali, un inspector al Compartimentului Achiziţii Publice primărie, trei membri ai unei comisii de evaluare a persoanelor cu handicap, un funcţionar public de la Registrul Auto Român, un director executiv al unei direcţii de sănătate publică şi un director administrativ de spital.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Public, referitor la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese în materia achiziţiilor publice, au fost întocmite şapte rechizitorii şi s-a dispus trimiterea în judecată a nouă persoane. Astfel, patru primari, doi consilieri locali, un viceprimar, un director de spital şi un inspector de achiziţii publice au fost deferiţi justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...