5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 27.09.2013

Despre români celebri în alte ţări, cum se selectează în tăcere viitoarele "păcănele" din sutele de sedii ale Loterieir Române şi cum arătaureclamele din presă pe vremea bunicilor. Citeşte pe larg revista presei din 27 septembrie 2013
Economica.net - vin, 27 sept. 2013, 05:03
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 27.09.2013

ZF: Fascinaţia brandului: H&M, Zara şi C&A au măturat piaţa de îmbrăcăminte în criză. Giganţii străini H&M, Inditex (proprietarul Zara) şi C&A au ajuns în cinci ani la afaceri de 350 de milioane de euro cu peste 150 de magazine, faţă de vânzări de 50 de milioane de euro în 2008 din 20 de magazine. Astfel, în ultimii cinci ani de criză, într-o perioadă în care consumul s-a contractat cu peste 15%, cele trei branduri au deschis magazine noi şi au crescut constant. La polul opus, branduri româneşti precum Tina R sau House of Art a trebuit să se lupte cu datorii, insolvenţe şi închideri de magazine.

Capital: „Made in Italy” sau despre români celebri în alte țări. S-a născut în România, a studiat moda la Milano, iar acum brandul ei concurează cu Louboutin și Channel. Cristina Toma face carieră în Italia. O poveste desprinsă parcă din filmele americane este trăită la Milano de o româncă din Piatra Neamț: creatoarea brandului TOMA, o marcă de încălțăminte de lux, foarte cunoscută printre designerii celebri din întreaga lume. Cristina Toma a plecat acum 15 ani în Italia „să studieze moda“, un domeniu pe care în România acelor vremuri nu ar fi putut să-l aprofundeze și la care visa încă din copilărie.

Hotnews: Loteria Romana, cea mai opaca negociere a unui contract de sute de milioane de euro: cum se selecteaza in tacere viitoarele „pacanele” din sutele de sedii ale loteriei. Loteria Romania se pregateste sa incheie un nou contract de exploatare a jocurilor de tip loterie (VLT), in conditiile in care cel semnat in urma cu 10 ani cu grecii de la Intracom si Intralot expira pe 30 noiembrie 2013. Insa, procedura de selectie a unui nou beneficiar este total necunoscuta. In urma unei solicitari adresate de HotNews.ro, reprezentantii Loteriei Romane sustin ca a fost declansata o procedura de selectie. Intrebati de perioada si valoarea urmatorului contract, au raspuns: Contractul se afla in proces de negociere, motiv pentru care elementele solicitate inca nu pot fi facute publice (…) Valoarea contractului nu va putea fi stabilita cu precizie de la inceput”, au mai precizat reprezentantii Loteriei Romane. Compania nu a dorit sa confirme sau sa infirme informatia potrivit careia favorit pentru castigarea acestui contract ar fi grupul austriac Novomatic care, intamplator sau nu, detine 5,07% din actiunile firmei grecesti Intralot. Doar in perioada 2003-2009, compania a inregistrat pierderi de 436 milioane de lei din cauza contractelor cu grecii.

Capital: Vestea care i-a crescut cu 50% afacerile lui Frank Timiş în câteva ore. Preţul acţiunilor producătorului de minereu de fier African Minerals Limited (AML), controlat de omul de afaceri român Frank Timiş, a crescut fulgerător cu peste 50% după ce chinezii de la Tianjin Materials and Equipment Group Corporation (Tewoo) au anunţat că vor plăti aproape 1 mld. dolari pentru 16,5% din proiectul Tonkolili.

România liberă: Cum arătau reclamele din presă pe vremea bunicilor.  Unele dintre reclamele publicate în ziarele epocii pot reprezenta o sursă de inspiraţie pentru advertiserii de azi. Chiar dacă asimilăm reclama cu spaţiul citadin, există şi produse sau servicii adresate oamenilor din mediul rural, foarte savuroase şi care peste timp reprezintă un indicator al nivelului de trai al agricultorilor din epoca respectivă, dar şi o incursiune fascinantă printre cele mai „năstrujnice” unelte. Diversitatea reclamelor din Transilvania de la începutul secolului XX indică o efervescenţă a muncilor agricole, însă nu doar la sapă sau la plug, aşa cum am fi tentaţi să credem azi. Multitudinea de reclame la maşini pentru clocit, maşini pentru crescut pui, maşini agricole şi industriale, maşini pentru tăiatul napilor, batoze şi maşini pentru semănat indică o bună dezvoltare şi a zonei, iar faptul că erau în limba română pe vremea Imperiului Austro-Ungar ne demonstrează că potenţialii cumpărători ai acestor produse erau românii.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...