Guvernul a mărit plafonul de îndatorare al Primăriei Capitalei cu 500 de milioane de lei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că Guvernul a aprobat mărirea plafonului de îndatorare al Primăriei cu 500 de milioane de lei, astfel încât să poată fi achitată datoria companiei Termoenergetica către Elcen, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 17 nov. 2022, 21:05
Guvernul a mărit plafonul de îndatorare al Primăriei Capitalei cu 500 de milioane de lei

Nicuşor Dan a precizat că Primăria va împrumuta aceşti bani până la finele anului şi că, după achitarea datoriilor, Elcen şi Termoenergetica vor putea accesa fonduri europene pentru investiţii.

„Răspunsul (Guvernului, n.r.) a fost pozitiv până la urmă. Numai că a durat un an. Răspunsul administrativ a venit azi în şedinţa de Guvern, când Guvernul a aprobat mărirea plafonului de îndatorare cu 500 de milioane de lei. Acum avem termen scurt până la sfârşitul anului ca să şi împrumutăm banii aceştia, ca să şi stabilizăm financiar întreg sistemul. În momentul în care o să fim la zero cu sistemul, o să fie deschise foarte multe oportunităţi de investiţii pe fonduri europene, acel aşa numit Fond de modernizare, atât pentru producţie, care este la Elcen, la Ministerul Energiei, cât şi pentru transport-distribuţie, care este la noi, la Primăria Municipiului Bucureşti”, a spus edilul general, la TVR Info.

Nicuşor Dan a menţionat că până în prezent au fost schimbaţi 150 de kilometri de conductă din reţeaua principală, dintr-un total de 1.000. În anii viitori ar urma să fie reparaţi, în medie, 50 de kilometri de reţea anual.

„O să ajungem, sper, chiar de la anul să avem un regim de 50 de kilometri pe an, de reţea principală. O să fie mai bine şi cam în doi-trei ani o să fim cam unde eram în 2010, când căldura era o problemă în Bucureşti, dar nu era în topul problemelor bucureştenilor. Deci, izolat, se produceau avarii, pentru că reţeaua era veche. Durau două-trei zile şi asta era”, a spus el.

Nicuşor Dan a subliniat utilitatea sistemului centralizat de încălzire, având în vedere că este mai puţin poluant.

„Cum a venit frigul, am simţit poluare mai mare în Bucureşti. Reţeaua aceasta este de păstrat, pentru că e mai bine să ai nişte centrale mari la marginea oraşului, cu nişte coşuri înalte, decât să ai 550.000 de centrale individuale, care poluează mult mai mult”, a explicat primarul.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...