Nicușor Dan: 90 de imobile din Capitală se află în diverse faze ale etapei de proiectare în vederea consolidării

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi că 90 de imobile se află în diferite faze de derulare a etapei de proiectare, urmând să fie lansate achiziţiile publice în vederea lucrărilor de consolidare, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 17 nov. 2022, 21:57
Nicușor Dan: 90 de imobile din Capitală se află în diverse faze ale etapei de proiectare în vederea consolidării

El a evidenţiat că, potrivit noii legislaţii, guvernul alocă bani gratuit asociaţiilor de proprietari care sunt de acord, în unanimitate, cu consolidarea.

„Acum avem 90 de clădiri care sunt în diferite stadii de proiectare, până la achiziţie publică pentru construire – acesta este un fapt. Al doilea fapt: s-a schimbat legea, era o ordonanţă din ’94 până acum. Anul trecut a apărut o nouă lege care priveşte consolidarea clădirilor cu risc seismic şi Guvernul a decis să aloce bani, în măsura în care documentele sunt complete, să aloce bani gratuit pentru toate asociaţiile de proprietari, în care toţi proprietarii împreună sunt de acord cu consolidarea. Deci, din nou suntem într-o fază de tranziţie, pentru că era o formalitate înainte, este o altă formalitate acum. Dar pe aceste fonduri de la Ministerul Dezvoltări o să vedem progrese”, a declarat Nicuşor Dan pentru TVR Info.

Potrivit edilului, înfiinţarea Companiei Municipale Consolidări a fost o greşeală, deoarece Primăria Capitalei ar fi trebuit să contracteze firme private pentru aceste lucrări.

„Noi avem o administraţie care este dedicată consolidării clădirilor cu risc seismic. Şi a existat greşeala pe care fosta administraţie a făcut-o cu aceste companii municipale. După ce aveam o administraţie, care trebuia pur şi simplu să se ducă pe piaţă să contracteze cu privaţi consolidarea, s-a inventat această companie de consolidări, care era practic şi ea în faliment. Am decis să o închidem şi până când s-au rezolvat toate problemele de acte… în ultimele cinci-şase luni de mandat, când primăria intrase practic în insolvenţă, s-au făcut lucrări fără acte, pe ordine verbale ‘Mergeţi şi lucraţi’. Până s-a închis toată povestea asta a durat şi de asta, blocajul”, a precizat Nicuşor Dan.

El a menţionat că Municipalitatea a depus în cadrul PNRR proiecte în valoare de 90 de milioane de euro pentru consolidarea clădirilor. A fost aprobat un prim proiect, în vederea consolidării Maternităţii Bucur (foto).

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...