TEPCO a depus un dosar pentru repornirea a două reactoare nucleare şi a relansat testarea ALPS

Tokyo Electric Power a depus vineri un dosar la Autoritatea japoneză pentru reglementare nucleară cu scopul de a reporni două reactoare de la Kashiwazaki-Kariwa, un alt complex atomic pe care îl administrează, pe lângă cel de la Fukushima, unde a relansat testarea sistemului ALPS, relatează AFP.
Economica.net - vin, 27 sept. 2013, 12:18
TEPCO a depus un dosar pentru repornirea a două reactoare nucleare şi a relansat testarea ALPS

Tokyo Electric Power (TEPCO), compania care administrează centrala avariată de la Fukushima şi ale cărei instalaţii nucleare sunt oprite din funcţiune sine die, a depus o cerere la Autoritatea pentru reglementare în domeniu pentru ca aceasta să valideze siguranţa reactoarelor 6 şi 7 ale centralei Kashiwazaki-Kariwa (nord-vest), cea mai mare de pe arhipelag.

TEPCO intenţiona să depună cererea de peste două luni, dar un aviz negativ al guvernatorului prefecturii Niigata, Hirohiko Izumida, a împiedicat-o.

Cu toate acestea, alesul local a consimţit joi să-şi dea acordul pentru lucrări de conformare care vor fi necesare, şi anume instalarea unor dispozitive speciale de ventilaţie cu filtre.

TEPCO speră să repornească reactoarele cât mai repede posibil, cu scopul de a reduce costurile la gaz şi petrol necesare pentru alimentarea centralelor termice, care acoperă în prezent lipsa completă a energiei atomice.

Cele şapte reactoare de la Kashiwazaki-Kariwa sunt oprite fie de mai mulţi ani, din cauza cutremurului de la Niigata din 2007, fie de mai multe luni, din cauza unor noi măsuri adoptate de autorităţi pentru a proteja instalaţiile atomice în caz de seism, tsunami, accidente aviatice sau acte de terorism.

De asemenea, toate celelalte reactoare japoneze sunt oprite. Niciunul dintre cele 50 de reactoare nu poate fi repus în funcţiune atât timp cât nu au obţinut o certificare a siguranţei în baza noilor norme înăsprite care au intrat în vigoare la 8 iulie.

Noul Guvern nipon, condus de conservatorul Shinzo Abe, favorabil energiei nucleare, a promis să respecte avizul emis de Autoritatea pentru reglementare, cu statut independent.

Nerăbdătoare să-şi repornească centralele, companiile au început deja lucrări de punere în conformitate şi au depus dosare pentru aproximativ 12 unităţi de la diferite centrale.

Potrivit autorităţii, fiecare reactor necesită studii care ar putea dura şase luni, astfel încât este dificil de făcut vreun pronostic cu privire la numărul de unităţi ce ar putea fi reactivate pentru următoarea iarnă, un sezon caracterizat printr-un consum mai mare de electricitate. De asemenea, aprobarea aleşilor locali este indispensabilă de fiecare dată, pe lângă cea a administraţiei centrale.

Pe de altă parte, TEPCO a anunţat vineri că a repus în funcţiune o unitate de decontaminare de apă radioactivă.

„Am relansat testarea sistemului ALPS vineri, la ora locală 00.04 (joi, 18.04, ora României)”, a anunţat TEPCO într-un e-mail trimis presei.

ALPS, realizat cu grupul japonez Toshiba, ar trebui să identifice aproximativ 60 de elemente radioactive din apa deja debarasată de cesiu 134/137 şi stocată în prezent în sute de rezervoare diseminate în complexul centralei devastate de tsunamiul produs la 11 martie 2011.

Acest dispozitiv a fost deja testat în martie, dar nu a oferit satisfacţie totală. El a fost retras pentru câteva luni cu scopul de a fi îmbunătăţit.

Una dintre cele trei unităţi a fost repusă în funcţiune.

ALPS este un element-cheie pentru strategia TEPCO de tratare a sute de mii de tone de apă din complex, o cantitate care creşte în fiecare zi şi care nu va putea fi stocată la infinit. Recent, apă contaminată s-a scurs dintr-un rezervor, ceea ce a pus la îndoială siguranţa celorlalte 300 de acelaşi tip.

Problema apei radioactive a provocat o criză, iar TEPCO este presat de Guvernul japonez şi comunitatea internaţională să o rezolve, mai ales că o parte din această apă se scurge în Oceanul Pacific, situat în apropiere.

TEPCO şi Autoritatea pentru reglementare au avertizat deja că apa contaminată va fi aruncată în mare, după ce va trece prin ALPS şi printr-un alt sistem prevăzut pentru eliminarea reziduurilor de tritiu. Însă, ca apa să fie aruncată în mare, va trebui ca nivelul său de radioactivitate să fie conform limitelor admise la nivel mondial.

Totodată, Guvernul de la Tokyo ia în calcul să investească într-un alt sistem de decontaminare pentru a consolida dispozitivul ALPS care va fi insuficient.

Te-ar mai putea interesa și
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, dar și cine va conduce cele două camere ale Parlamentului, Senatul și......
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...