Prelungirea contractelor de închiriere în locuinţele ANL se va face succesiv, pe perioade de cinci ani – lege promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ pentru modificarea Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, prin care, după expirarea perioadei contractuale initiale, prelungirea contractului de închiriere se face, succesiv, pe perioade de câte cinci ani.
AGERPRES - lun, 21 nov. 2022, 11:58
Prelungirea contractelor de închiriere în locuinţele ANL se va face succesiv, pe perioade de cinci ani - lege promulgată

Actul normativ stipulează şi că „locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate (…) se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum 6 ani consecutivi de la data încheierii primului contract de închiriere către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului şi fără interdicţie de vânzare sau după minimum un an neîntrerupt de la data încheierii primului contract de închiriere, cu condiţia consemnării interdicţiei de vânzare pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acestora la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, în condiţiile legii”.

Până în prezent, contractul de închiriere a acestor locuinţe se putea prelungi pentru perioade de câte un an, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei urcă pe locul 38 la nivel global în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume
Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe locul 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume, în contextul în care chiriile din Capitală au înregistrat în......
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
Grupul BMW a obținut certificarea CE pentru deplasarea autonomă a mașinilor în fabrici. La uzinele din Dingolfing și ...
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, România este foarte importantă pentru noi
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, ...
Huawei consideră că România este o țară foarte importantă și dorește să rămână un actor important pe piața locală ...
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset ...