Un nou birou Porsche Engineering în România. După Cluj Napoca a venit rândul Timișoarei

Porsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche, își consolidează prezența în România și anunță deschiderea oficială a biroului său din Timișoara.
Robert Stan - lun, 21 nov. 2022, 12:07
Un nou birou Porsche Engineering în România. După Cluj Napoca a venit rândul Timișoarei

Odată cu deschiderea noului birou, compania a anunțat „planuri de dezvoltare pe termen lung”. Acest demers se înscrie în strategia Porsche Engineering de a-și întări prezența pe plan local. În 2023, la noul birou din Timișoara vor fi angajate peste 100 de persoane, dintre care aproximativ 50 de dezvoltatori și ingineri software.

„Prin deschiderea biroului din Timișoara, facem un pas important în procesul de consolidare a prezenței Porsche Engineering în România. Ne dorim să continuăm povestea de succes a dezvoltării de software pentru vehiculele inteligente și conectate ale viitorului în acest mediu bazat pe inovație – lucrând împreună cu mințile strălucite și cu talentele locale. La fel ca în cazul primei noastre locații din România, cea de la Cluj-Napoca, ne dorim să accelerăm inovația în domeniul dezvoltării de software pentru industria automotive și, în același timp, să cultivăm relațiile cu partenerii noștri și cu întreaga comunitate”, a declarat Dirk Lappe, CTO al grupului internațional Porsche Engineering și Președinte al Comitetului Acționarilor pentru filiala din România.

Biroul din Timișoara este localizat în centrul orașului, în clădirea United Business Center din Iulius Town Timișoara. Acesta are o surprafață de 2.110 mp și este un spațiu adaptat pentru stilul de lucru în regim hibrid.

„Porsche Engineering este o companie cu un puternic spirit inovator, iar individul este forța sa motrice. Prin investiția pe care o facem în biroul nostru din Timișoara, o locație dotată cu tehnologiile care susțin modul de lucru hibrid, care le pune la dis-poziție colegilor și canale moderne de comunicare internă, ne dorim să continuăm consolidarea unei culturi în care oamenii sunt pe primul loc”, a explicat Marius Mihailovici, Managing Director Porsche Engineering în România.

„Mai mult, ne dorim ca pe termen lung să rămânem o parte importantă a conversațiilor și acțiunilor referitoare la provocările sociale sau evenimente de voluntariat, dar și să continuăm să fim un partener puternic în ceea ce privește inovația, educația și implicarea socială”, a completat Mihailovici.

Așadar, compania își propune să contribuie în continuare la dezvoltarea industriei locale de software pentru segmentul automotive, să pregătească actuala și viitoarea generație de talente în domeniul tehnologiei, dar și să aibă un rol în dezvoltarea societății. Activitățile sociale care îi implică pe angajații companiei, dar și munca de voluntariat în comunitate reprezintă elemente cheie ale culturii Porsche Engineering.

„Timișoara, centrul unuia dintre cele mai complexe clustere de automotive din România, este fericită să găzduiască noul centru de cercetare și dezvoltare de top al Porsche Engineering. Orașul nostru este încântat să reprezinte viitorul mobilității și al transportului, atât la nivel de investiții, cât și ca centru ce aduce împreună talentele implicate în construirea acestui viitor. Mediul de afaceri împărtășește angajamentul nostru de a construi un oraș sustenabil, concentrat pe comunitate și suntem nerăbdători să vedem cum va evolua colaborarea noastră cu Porsche Engineering”, a transmis Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Porsche Engineering Romania mizează și pe o strânsă colaborare cu autoritățile locale și cu partenerii academici, precum Universitatea Politehnica Timișoara.

„Suntem onorați să avem rolul de partener în inovație al Porsche Engineering România în Timișoara și să începem împreună explorarea viitoarelor oportunități de cooperare”, a menționat Florin Drăgan, rector al Universității Politehnica Timișoara.

În 2023, Porsche Engineering Romania își propune să recruteze peste 100 de oameni în cele două locații din Cluj-Napoca și Timișoara, care au competențe în zone precum AI, Big Data, Cloud, Infotainment, ADAS, Connectivity, dar și în alte segmente din sfera IT pentru automotive care vor susține dezvoltarea vehiculelor inteligente și conectate ale viitorului.

Porsche Engineering Romania SRL, cu birouri de cercetare și dezvoltare în Cluj-Napoca și Timișoara, este o filială deținută în totalitate de Porsche Engineering Group GmbH și, prin urmare, este ferm integrată în rețeaua globală Porsche Engineering, cu locații în Weissach, Bietigheim-Bissingen, Wolfsburg, Leipzig (toate în Germania), Praga, Ostrava (ambele în Republica Cehă), Shanghai, Beijing (ambele în China), Cluj-Napoca și Timișoara (ambele în Romania) și Nardò (în Italia).

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...