Gebrüder Weiss: Situația economică instabilă și incertitudinile geopolitice vor duce anul viitor la o scădere a volumelor transportate

Situația economică instabilă și incertitudinile geopolitice vor duce anul viitor la o scădere a volumelor transportate, spun reprezentanți ai Gebrüder Weiss România. Asta după trei ani în care piața de profil a fost afectată pe rând de criza sanitară creată de pandemia de COVID-19, închiderea canalului Suez și mai recent, conflictul din Ucraina.
Ion Dobreanu - mar, 22 nov. 2022, 17:48
Gebrüder Weiss: Situația economică instabilă și incertitudinile geopolitice vor duce anul viitor la o scădere a volumelor transportate

Instabilitatea din prima jumătate a anului 2020, atunci când au fost impuse restricții pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19, a dus la perturbări majore în industria de transport. Au crescut costurile și nu mai exista nicio predictibilitate asupra lor.

“În ceea ce privește transportul aerian și maritim, unda de șoc cauzată de pandemie s-a simțit rapid la nivel de costuri. Astfel, dacă în 2019 un container de 40 de picioare pentru transport maritim avea un cost de transport de circa 2.500 de dolari, în ultimii ani a ajuns chiar și la un vârf de 16.000 de dolari. În plus, impunerea de restricții de circulație a dus la o necesitate în găsirea de soluții alternative pentru clienți și creionarea de modele de transport speciale”, spune Adelina Anghel, Area Manager East Gebrüder Weiss România.

Criza semiconductorilor a avut ecou și în piața de transport. „Adoptarea modelului work from home a dus la creșterea cererii de PC-uri, dispozitive mobile, servere și echipamente de rețea. În același timp, restricțiile de circulație impuse de fiecare țară în parte, cum ar fi stabilirea unor coridoare speciale pentru traficul de marfă sau carantinarea/izolarea șoferilor, dar nu numai, au afectat producția de micro chip-uri. Toate acestea au dus la o întârziere în lanțul de aprovizionare ce a pus o presiune foarte mare asupra jucătorilor din transporturi”, a mai spus reprezentanta companiei.

Iar primăvara lui 2021 a venit și ea cu o nouă provocare. Blocarea canalului Suez timp de șase zile de către o navă de transport eșuată, a venit într-un moment dificil pentru transportul maritim, în contextul unui an afectat de pandemie.

Canalul Suez reprezintă cea mai importantă verigă în realizarea comerțului dintre Europa și Asia, circa 30% din transportul zilnic de containere din lume traversând prin acesta. Aproximativ 12% din comerțul global, circa un milion de barili de petrol și aproape 8% din gazul natural lichefiat trec prin canal în fiecare zi. La nivel financiar, fiecare zi înseamnă un trafic estimat de 9,6 miliarde de dolari de-a lungul căii navigabile.

„Cu toate că majoritatea porturilor europene au anticipat traficul majorat odată cu rezolvarea problemei din canalul Suez, au fost mari dificultăți în a face față creșterii bruște. Liniile de transport maritim au fost, de nenumărate ori, nevoite să descarce containerele în alte porturi decât cele de destinație inițială, ca urmare a congestiei din porturile cele mai importante ale Europei, Constanța fiind unul din acestea. Au fost destule cazuri când a trebuit să anunțăm clienții că mărfurile le-au fost descărcate în alte porturi din zonă, nu în Constanța, și că trebuie să găsim soluții pentru livrarea ulterioară la destinație. În același timp, liniile maritime au prioritizat de multe ori exporturile, ca să poată duce echipamente în zonele din Asia de unde se încarcă cele mai mari volume”, mai spus Adelina Anghel.

Odată cu situația geo-politică din regiune, Ucraina a încetat, cel puțin în primă fază și pentru anumite categorii de clienți, a mai fi una dintre opțiunile viabile pentru transport, fie terestru, aerian sau maritim. Astfel, industria de profil a trebuit să își reconfigureze rutele și să facă față unor noi schimbări majore.

“Portul Odessa nu a mai fost o opțiune pentru traficul de mărfuri, astfel că multe dintre vasele care descărcau în acest punct au fost re-rutate către Constanța, lucru ce a dus la o aglomerare foarte mare. Autoritățile din zona portuară a Constanței au încercat să ia cele mai bune măsuri pentru a face față traficului foarte mare, însă nu au putut preîntâmpina întârzierea în descărcarea mărfurilor și în livrarea lor către clienți. În consecință, transportatorii au fost nevoiți să găsească noi rute și abordări pentru a face față cererii. Mai mult de atât, portul Constanța a devenit un punct esențial în mișcarea mărfurilor expediate din Ucraina, accentuând congestia din port”, potrivit Adelinei Anghel.

Prezentă în România încă din anul 1994, Gebrüder Weiss se bazează pe o infrastructură națională de hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova. Compania oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.  Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo Home Delivery, iar în 2020 a deschis un hub logistic dedicat acestui serviciu, de unde sunt gestionate operațiunile de cross-docking, terminalul deservind întreaga țară.

Fotografie de  CHUTTERSNAP pe Unsplash

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...