Șeful Guvernului austriac a asigurat Croația că o va sprijini pentru integrarea în Schengen, însă spune că s-ar putea opune intrării României și Bulgariei

Cancelarul austriac Karl Nehammer a dat asigurări miercuri, în timpul unei vizite oficiale în Croaţia, că va susţine aderarea acestei ţări la spaţiul Schengen, însă s-ar putea opune prin veto la aderarea României şi Bulgariei, întrucât acestea nu fac suficiente eforturi pentru a opri migranţii ilegali, potrivit declaraţiilor sale consemnate de agenţiile de presă HINA şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 23 nov. 2022, 20:24
Șeful Guvernului austriac a asigurat Croația că o va sprijini pentru integrarea în Schengen, însă spune că s-ar putea opune intrării României și Bulgariei

”Croaţia şi-a îndeplinit angajamentele corect. Vom sprijini intrarea Croaţiei în Schengen, dar vom fi foarte critici faţă de eforturile Bulgariei şi României”, a spus Nehammer la o conferinţă de presă la Zagreb.

El a reafirmat că, dintre cei aproximativ 100.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria, circa 75.000 nu au fost înregistraţi în niciuna dintre ţările UE prin care au trecut înainte de a ajunge pe teritoriul austriac.

Investigaţiile efectuate de autorităţile austriece au relevat că majoritatea acestor migranţi au trecut prin Bulgaria şi România, ţări aflate la frontiera externă a UE, a subliniat cancelarul austriac, potrivit agenţiei EFE.

Prin urmare, ”este evident că Schengen nu funcţionează” şi este nevoie de noi măsuri, a remarcat el. Spaţiul Schengen are sens dacă frontierele externe sunt bine protejate, astfel încât să nu avem probleme în interiorul Schengen, a argumentat cancelarul austriac.

În ce priveşte Croaţia, a mai spus el, aceasta şi-a ”îndeplinit toate obligaţiile, întrucât vedem de unde vin migranţii ilegali, iar România şi Bulgaria au probleme în a-şi proteja frontierele”.

La aceeaşi conferinţă de presă, premierul croat Andrej Plenkovic a amintit că ţara sa doreşte să intre în spaţiul Schengen cu frontierele terestre la 1 ianuarie 2023, iar apoi la 26 martie şi cu aeroporturile.

Un vot asupra extinderii spaţiului Schengen este programat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8-9 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul dintre principalii susţinători ai ideii că statele membre NATO ar trebui......
Ciolacu, despre lucrările făcute în zonele inundate din Galați: După ce se vor finaliza investiţiile în primul rând şi la Apele Române, sunt ferm convins că ceea s-a întâmplat nu o să se mai întâmple (Video)
Ciolacu, despre lucrările făcute în zonele inundate din Galați: După ce se vor finaliza investiţiile în primul rând ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Galaţi, după ce a vizitat zonele inundate din localitatea Pechea, că ...
MMSS: 942.889 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la 30 iunie 2024
MMSS: 942.889 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la 30 iunie 2024
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la finele lunii iunie 2024, de 942.889, dintre care 98,34% (927.275 de ...
Compania T-Mobile a fost victima unui atac de piraterie cibernetică lansat de serviciile secrete chineze –  surse WSJ
Compania T-Mobile a fost victima unui atac de piraterie cibernetică lansat de serviciile secrete chineze – surse ...
Compania de telecomuncații T-Mobile s-a numărat printre entitățile atacate de o operațiune de spionaj cibernetic realizată ...