Piaţa construcţiilor se apropie de jumătatea nivelului înregistrat în 2008

Piaţa construcţiilor va scădea în acest an la 8,5 - 8,8 miliarde euro, de la 9,3 miliarde euro în 2012, în condiţiile în care în 2008 s-a ridicat la 15 miliarde euro, potrivit preşedintelui ARACO, Laurenţiu Plosceanu, care apreciază că industria are nevoie de obiective clare, asumate politic.
Economica.net - lun, 30 sept. 2013, 14:29
Piaţa construcţiilor se apropie de jumătatea nivelului înregistrat în 2008

„Din punct de vedere guvernamental nu remarcăm o viziune, asumată politic, din punct de vedere al acelor investiţii care trebuie susţinute pentru următorii ani în România, la nivel central şi regional”, a declarat Plosceanu la Conferinţa Naţională de Construcţii „Gala Business Construct”, organizată de Ziarul Financiar.

El a arătat că la nivelul anului trecut, firmele de construcţii au înregistrat un grad mediu de îndatorare de circa 80% din valoarea activelor, iar rata medie a profitului a fost negativă, de minus 10%.

„În construcţii a devenit o nebunie să încerci să-ţi menţii activitatea”, a spus Plosceanu.

Printre problemele cu care se confruntă constructorii se numără, printre altele, continuarea „amprentei politice evidente” în ceea ce înseamnă alocările de proiecte, atunci când sunt organizate licitaţii sau neplata creanţelor, potrivit reprezentantului Asociaţei Române a Antreprenorilor de Construcţii.

Prezent la eveniment, omul de afaceri Raul Doicescu, proprietarul grupului Bog’Art, a arătat că în prezent construcţiile nu sunt tentante pentru bănci, care preferă să finanţeze alte sectoare, precum agricultura.

„Finanţarea la ora actuală este un vis frumos. Uitaţi-l! Lucrurile au o logică. Atât timp cât construcţiile nu sunt un domeniu prioritar pentru nimeni, băncile sunt primele care semnalează acest eveniment”, a spus omul de afaceri.

Pentru stoparea declinului din construcţii trebuie ca industria de profil să fie definită drept domeniu prioritar, de interes naţional, fiind totodată nevoie de găsirea unor strategii privind stimularea investiţiilor publice şi private, a adăugat Doicescu.

Te-ar mai putea interesa și
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în operare trimestrul viitor
Israelienii de la Shikun and Binui au energizat primul lor parc fotovoltaic din România, cel de la Satu Mare. Va intra în ...
Shikun and Binui Energy a anunțat alimentarea cu succes cu energie electrică a transformatorului parcului fotovoltaic de 70 MW de la Satu Mare. Centrala fotovoltaică va începe să livreze energie......
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Primele teste de iluminat pe lotul 1 Dumbrava – Mizil FOTO
Au fost efectuate primele probe de iluminat pe lotul 1 Dumbrava - Mizil, semn că lucrările se apropie de final și pe acest ...
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile ...
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...