România va participa la reconstrucția Ucrainei prin proiecte europene, dar și naționale – ambasador

România se va implica în procesul de reconstrucţie a Ucrainei prin proiecte dirijate de Comisia Europeană, ca parte comună a efortului Uniunii Europene, dar şi prin proiecte care s-ar putea derula "sub steag românesc", a declarat pentru AGERPRES ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula.
AGERPRES - Dum, 27 nov. 2022, 17:41
România va participa la reconstrucția Ucrainei prin proiecte europene, dar și naționale - ambasador

Şeful ambasadei române de la Kiev susţine că România lucrează, în momentul de faţă, împreună cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la mecanismul de finanţare a reconstrucţiei a Ucrainei.

„Foarte multe resurse ale României vor fi dirijate cu ajutorul Comisiei Europene ca parte comună a efortului Uniunii Europene, dar ne dorim să avem şi câteva proiecte de reconstrucţie unde să punem steagul românesc şi de proiecte de reconstrucţie naţionale. Suntem în etapa în care evaluăm potenţiale zone unde am putea să implementăm astfel de proiecte şi să alegem domeniul în care să ne specializăm, ce anume să ne asumăm. Noi avem o oarecare experienţă cu reconstrucţia şi modernizarea de grădiniţe în Republica Moldova. Să zicem că ăsta ar putea să fie un domeniu unde am punea să ne asumăm nişte proiecte sub steag românesc, dar încă trebuie să ne facem propriile evaluări, să discutăm cu instituţiile româneşti care vor fi implicate în acest proiect, precum şi cu autorităţile centrale şi locale ucrainene. Este un exerciţiu foarte complex. Până când ne vom asuma un proiect naţional, vom continua să contribuim prin mecanisme multilaterale în ajutoarea Ucrainei”, a afirmat Alexandru Victor Micula.

Ambasadorul României în Ucraina, care şi-a început mandatul la Kiev în luna iulie a acestui an, subliniază că nevoile ucrainenilor sunt foarte mari şi că acestea „cresc exponenţial pe măsură ce ostilităţile continuă”.

„Ne străduim să ajutăm, dar nevoile sunt atât de mari încât ceea ce putem să oferim din toată inima este o jumătate de picătură într-un ocean de nevoi. Există mai multe programe guvernamentale, dar şi programe pe care le desfăşurăm alături de alte state membre şi cu Comisia Europeană şi există foarte multe programe ale autorităţilor locale din România, ale unor organizaţii neguvernamentale, fundaţii şi chiar ale unor voluntari. Aş zice că toate aceste proiecte, toate aceste ajutoare oferite Ucrainei sunt importante. Fiecare la nivelul lui. Nu contează atât de mult valoarea şi volumul, contează motivele care stau în spatele demersului de a ajuta Ucraina. Există discuţii bilaterale şi multilaterale, dar trebuie să înţelegem că este un proces foarte complex şi care are o dinamică foarte complicată, pentru că, dacă este să mă raportez la momentul Conferinţei din Lugano, de la începutul lunii iulie, la momentul respectiv se vorbea despre aproximativ 40.000 de obiective care au fost distruse parţial sau complet şi care aveau nevoie de ajutor pentru a fi reconstruite. Până să sosesc la post, deja se dublase numărul obiectivelor distruse complet sau parţial şi, pe măsură ce se eliberează teritoriul ucrainean, constatăm că nivelul de distrugere în zonele respective este enorm. Aşa că nevoile cresc exponenţial pe măsură ce ostilităţile continuă”, a adăugat Micula.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...