Stoltenberg, la Bucureşti: NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat

Alianţa Nord-Atlantică este aici, este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat, a declarat, marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o intervenţie la Aspen - GMF Bucharest Forum, care are loc la Bucureşti.
AGERPRES - mar, 29 nov. 2022, 11:28
Stoltenberg, la Bucureşti: NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat

Înaltul oficial se află în România pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe din NATO, care are loc marţi şi miercuri la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

„Miniştrii Afacerilor Externe din ţările NATO se reunesc în Bucureşti, în timp ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei are loc la graniţa cu România şi subminează ordinea internaţională bazată pe reguli. Este un moment critic pentru securitatea noastră şi transmitem un mesaj important: NATO este aici, NATO este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a afirmat Stoltenberg.

El a vorbit despre creşterea prezenţei militare după începutul războiului din Ucraina, respectiv dublarea grupurilor de luptă aliate de la două la patru, unul dintre ele fiind în România.

„NATO şi aliaţii nu fac parte din conflictul din Ucraina, dar punem la dispoziţie, într-o manieră fără precedent, sprijin Ucrainei, deoarece Ucraina este o naţiune care are dreptul de a se apăra, drept înscris în Carta ONU”, a transmis Jens Stoltenberg.

Potrivit secretarului general al NATO, „războiul de agresiune al preşedintelui Putin este un eşec”. „Iar el răspunde cu mai multe acte brutale – vedem valuri de atacuri cu rachete lansate în mod intenţionat asupra civililor şi infrastructurii civile, care lovesc case, spitale şi reţele de electricitate”, a completat Stoltenberg.

El a adăugat că sunt momente complicate pentru toată lumea, dar pentru Ucraina este „groaznic” ceea ce se întâmplă.

„Este un lucru groaznic pentru Ucraina. Dar sunt momente complicate şi pentru noi, în Europa şi pentru alte ţări din lume (…) Este adevărat, cu toţii plătim preţul pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar preţul nostru este în bani, în timp ce ucrainenii plătesc cu sânge. Dacă îl lăsăm pe Putin să câştige, cu toţii vom plăti un preţ mult mai mare, în anii ce vor veni, deoarece domnul Putin şi alţi lideri autoritari vor învăţa atunci că pot să îşi atingă scopurile folosind forţă brută. Aşa că vor fi încurajaţi să folosească şi mai multă forţă, în alte dăţi. Asta va face lumea noastră mai periculoasă şi ne va face pe noi toţi mai vulnerabili”, a subliniat oficialul NATO.

„Este în interesul nostru de securitate pe termen lung să susţinem Ucraina”, a reiterat Stoltenberg.

Te-ar mai putea interesa și
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
Anul trecut, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 24,5% din consumul final brut de energie la nivelul UE, o creştere de 1,4 puncte procentuale (pp) faţă de 2022, arată datele publicate......
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă ...
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii de la John Wood
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii ...
Compania britanică de inginerie şi consultanţă John Wood Group PLC a anunţat joi că a încheiat un contract cu producătorul ...