Cursul la care se vor plăti accizele în 2014

Cursul de schimb anunţat pe 1 octombrie de Banca Centrală Europeană (BCE) este mai mic decât cel de acum un an, astfel că vom asista la o reducere a accizelor aplicate carburanţilor, ţigărilor şi băuturilor alcoolice în anul viitor.
Economica.net - mar, 01 oct. 2013, 12:47
Cursul la care se vor plăti accizele în 2014

BCE a afişat azi un curs de referinţă de 4,4485 lei/euro. Această referinţă, ce va fi publicată în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene, este folosită pentru calculul accizelor de anul viitor – nivelul acestora fiind exprimat în euro în Codul fiscal. Accizele pentru alcool, tutun, produse energetice (benzină, motorină, gaze naturale) şi cafea şi pentru taxa auto vor scădea, în lei, cu 1,65%, în 2014.

Pentru acest an, românii plătesc accizele la un curs de 4,5223 lei/euro, cu 1% mai mare decât cel plătit în 2012.

Este o premieră în ultimii ani, consumatorii fiind obişnuiţi cu o depreciere a leului, care a condus la o creştere a preţurilor produselor accizate în anul următor.

Însă, reducerea poverii fiscale prin variaţia cursului nu exclude o posibilă creştere a nivelului accizelor de către guvern. În acest an românii au dat mai mulţi bani către stat prin creşterea considerabilă a accizelor la motorină şi ţigări. Legea spune că modificările la Codul fiscal trebuie anunţate, de regulă, cu şase luni înainte. Însă, tot de regulă, acest termen nu este respectat de către guvern.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...